HomeSocial

Casa de Pensii Roman nu se Închide

(P)

Mai mulți pensionari ai municipiului Roman s-au adresat deputatul Marius Neculai, solicitîndu-i acestuia să intervină pe lîngă Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în vederea menținerii punctului de lucru al Casei Județene de Pensii Neamț, la Roman.

 

 

În anii precedenți, orice problemă legată de dosarul de pensie se rezolva direct la Casa de Pensii Roman, însă, în ultimul timp, din cauza restructurărilor la nivelul Casei Naționale de Pensii, pensionarii romașcani sînt nevoiți să se deplaseze la Piatra Neamț pentru lămuriri sau diverse recalculări.

Înțelegînd dificultățile apărute și avînd în vedere că, la nivel de minister, s-a pus problema restructurării punctului de lucru de la Roman, deputatul Marius Neculai a discutat marți cu ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, insistînd pentru menținerea Casei Locale de Pensii Roman.

În urma demersurilor făcute, deputatul romașcan a primit promisiunea că la Roman va rămîne în continuare un punct de lucru în cadrul Casei Județene de Pensii Neamț.

„Este foarte important ca cei aproximativ 40.000 pensionari, de care se ocupă Casa de Pensii Locală Roman, să-și poată rezolva problemele cît mai ușor, evitînd cheltuielile inutile din partea acestora și efortul pe care îl presupune deplasarea în mod repetat la județ, de fiecare dată cînd apar neclarități sau probleme în dosarul de pensie. Am primit asigurări de la minister că nu va exista discontinuitate în funcționarea punctului de lucru din Roman. Mai mult decît atît, voi face în continuare demersuri pentru a suplimenta numărul de posturi care va deservi Casa de Pensii Roman”, a declarat deputatul Marius Neculai.

Comentarii

WORDPRESS: 0