Editura „Miron Costin” a fost, timp de câțiva ani, liderul pieței locale de auxiliare școlare. Volumele erau concepute de profesori romașcani și tipărite la Roman.
Într-o clădire anexă a Școlii „Costache Negri” (fosta Școală nr. 2) își desfășoară activitatea una dintre primele edituri și tipografii ale Romanului. După câțiva ani în care afacerea a mers ca pe roate – sau, mai bine zis, „pe rotativă” – comenzile sunt tot mai puține. Într-un spațiu mic, dotat cu aparatură modernă și cu un singur angajat, proprietarul afacerii, profesorul pensionar Gheorghe Anton, a scos cea mai mare parte dintre auxiliarele care au trecut prin mâna copiilor romașcani de diferite vârste, de la copiii de grădiniță până la liceeni.
Gheorghe Anton recunoaște că a avut întotdeauna o pasiune pentru cărțile dedicate copiilor. A început cu mulți ani înainte de a-și pune pe picioare afacerea. Avându-și ca model propriul copil, pe care a și aplicat metodele prezentate, a scris, în 1978, volumul „A cui va fi bicicleta?”, care a apărut la editura „Ion Creangă”. „Volumul era un pretext pentru a dezbate diferite probleme legate de dezvoltarea psihointelectuală a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani. Domeniul m-a pasionat dintotdeauna, iar formația mea, de profesor în domeniul științelor socio-umane, mi-a dat posibilitatea să îl aprofundez„, a spus profesorul Gheorghe Anton, pensionar din 1999.
Ideea de a îmbina pasiunea cu afacerile i-a venit după 1990, când contextul i-a permis să se lanseze în afaceri. A început cu editura. „Am început cu Editura «Miron Costin», ideea fiind aceea de a suplini un gol existent atunci pe piață, cel din domeniul auxiliarelor școlare. Am reușit să mobilizez profesori romașcani și să formăm un grup care a conceput tot felul de materiale didactice necesare elevilor. Am început cu auxiliare pentru învățământul liceal și profesional, pe disciplinele de cultură generală, într-o perioadă în care pentru învățământul profesional nu existau manuale, ci doar programă. Am editat, apoi, sinteze pentru liceu în domeniul științelor umaniste, după care cererea cea mai mare a fost pe segmentul auxiliarelor pentru preșcolari. Tipografia a apărut după editură, în momentul în care am realizat că era mai ieftin să facem noi ceea ce comandam la alții. Am început cu utilaje la mâna a doua, cele mai mici posibile. Apoi, ne-am permis să cumpărăm mașini noi„, spune Gheorghe Anton.
Dacă afacerea cu auxiliare a mers ca pe roate câțiva ani, Gheorghe Anton spune că ultimii ani i-a încheiat în pierdere. „Este o mare concurență pe piața auxiliarelor și manualelor școlare și nu putem concura cu firmele mari sau cu «recomandările» pe care educatoarele le primesc «de sus» pentru un anumit tip de caiete speciale. Iar copiii sunt din ce în ce mai puțini„, a spus Gheorghe Anton.
De la manuale la numărătoare
Tocmai de aceea, s-a gândit să resusciteze activitatea tipografiei și să reorienteze producția. Fostul profesor de științe socio-umane a inventat o numărătoare ce poate fi folosită de copiii de la clasa pregătitoare la clasa a II-a. Numărătoarea nu folosește bile, ci imagini, și îi ajută pe copii să învețe mai ușor adunarea și scăderea, de la operații cu numere până la zece până la operații cu trecere peste ordin. Pentru numărătoare a depus, în luna octombrie, cerere de invenție la OSIM și așteraptă răspuns. Până atunci, face toate pregătirile pentru ca numărătoarea să intre în producție. „Numărătoarea va fi însoțită de un ghid de utilizare, pe care îl vom tipări noi. De asemenea, părțile laterale vor fi din hârtie tipărită, la fel ca și coloanele care înlocuiesc bilele„, spune profesorul Gheorghe Anton.
Chiar dacă numărătoarea este prima inovație pentru care a făcut cerere de înregistrare, spune că mereu a adus îmbunătățiri la utilajele cu care a lucrat. „Ideile se nasc din nevoile cu care te întâlnești la fiecare pas. Utilajele pe care le-am cumpărat nu erau întotdeauna adaptate la ceea ce aveam noi nevoie și am fost nevoiți să facem mereu retușuri. Așa a fost și cu numărătoarea. M-am gândit mereu cum să fac să-i ajut pe copii să aibă, în același timp, și o reprezentare a mulțimii de elemente, și a numărului care reprezintă elementele. Sper să fie bine primită de copii și de părinți”, a spus profesorul Gheorghe Anton.
Comentarii