Roman, Neamț
Căutare site

CARP, câmp de bătălie între pensionari

Miluţă Scutaru şi Constantin Tărâţă

Miluţă Scutaru şi Constantin Tărâţă

Până când justiţia va face lumină în cazul legalităţii desfăşurării alegerilor pentru desemnarea preşedintelui Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman din 11 iulie, părţile în conflict continuă atacurile la persoană.

Adunarea Generală nu s-a mai putut ţine pe 11 iulie, întrucât trei dintre candidaţi şi simpatizanţii acestora au părăsit sala de şedinţe.

Cu „Ziarul de Roman” sub braţ, Constantin Tărâţă şi susţinătorul acestuia, Miluţă Scutaru, ultimul însoţit de nepoţică, au venit să clarifice un aspect al speţei. Este vorba despre momentul din 29 iunie, când Adunarea Generală a CARP Roman, programată să se desfăşoare în Parcul Municipal Roman, a fost suspendată. Motivaţia lui Constantin Tărâţă a fost următoarea:

„Eu nu am oferit de mâncare pensionarilor la Restaurantul «Bradul», aşa cum am fost acuzat, pentru a mă vota, ci am dat de pomană pentru soţia decedată”, susţine Constantin Tărâţă.

În privinţa şedinţei din 11 iulie, care a avut loc la Casa de Cultură din Roman, Miluţă Scutaru îşi susţine opinia formulată în ziua şedinţei:

„Adunarea a fost statutară. Am reclamat organelor în drept abuzurile comise de Ioan Vlăduţ (n.r. – preşedintele CARP). Văzând că are un număr de membri mai mic decât noi, a părăsit sala de şedinţe. Vlăduţ este într-o stare de recidivă permanentă: a fugit de la cele două şedinţe, şi-a depăşit mandatul şi s-a cocoţat mai sus de hotărârea Adunării Generale. Astea sunt măsuri staliniste”, este de părere Miluţă Scutaru.

Reamintim că alegerile pentru funcţia de preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Roman au declanşat un adevărat război între pensionari. Dacă preşedintele în exerciţiu Ioan Vlăduţ a înaintat o plângere la Poliţie, prin care a reclamat modul în care s-au organizat alegerile, Constantin Tărâţă – cel care s-a autointitulat noul preşedinte al CARP Roman – a ajuns vineri dimineaţă la sediul instituţiei, pentru a-şi lua postul în primire.

Din delegaţia care l-a însoţit vineri, 13 iulie, pe Constantin Târâţă au făcut parte Vasile Leoreanu, Traian Dimitriu, Miluţă Scutaru, Vichente Ștefănescu, Elena Mantale, Aurel Blanaru, Gheorghe Barticel, Ion Sofronie şi Constantin Deliu.

„Au venit în lipsa mea şi au cerut angajaţilor să predea cheile instituţiei, ameninţându-i că sparg uşa biroului meu. După ce am revenit în sediu, am discutat cu ei în sala de consiliu şi le-am explicat că nu se accede la funcţia de preşedinte prin forţă. Din păcate, nu am ajuns la un consens”, a spus preşedintele Ioan Vlăduţ. Aşa au ajuns pensionarii bunici, dornici de funcţii de conducere, în instanţă.

Comentarii 10

Discuția cititorilor despre acest articol

    1. un cetățean

      Așa este ! Niște pensionari se bat pe salarul mare de președinte al CARP Roman.Penibil !

  1. UN OM

    DICTATORUL VLADUT SI CLICA AU MULTE NEREGULI SI DE ASTA NU VOR SA LE VADA SI ALTCINEVA AFACERILE MURDARE,,,TREBUIA SA LE DEA SI CELORLALTI CANDIDATI EGALITATE DE SANSE CA PANA LA URMA VOX POPULI, VOX DEI NU SA FUGA CU DOCUMENTELE DE SEDINTA CA NISTE LASI CE SUNT

    1. Om

      Probabil ca nu ai citit bine articolul sau articolele din aceasta serie: eu am inteles ca acest CARP are un statut care trebuie respectat si nu castiga cine vine doar cu forta si fara sa respecte regulile.
      Legea batei se aplica in comuna primitiva.

      1. UN OM

        UN COMUNA PRIMITIVA TE AFLI MATALE, NOI SUNTEM DE 23 DE ANI IN DEMOCRATIE TRBUIE ACCEPTATE ABSOLUT TOATE PUNCTELE DE VEDERE SI PUTEREA NU SE TINE PRIN FORTA SE PARE CA SUNT ,,EXPIRATI,,,LASATI LO0CUL ,,EMANATILOR,,, MAI BINE EMANAT DECAT EXPIRAT

      2. UN OM

        POI DACA DOAR CU O FORTA MAI MARE SE POT INVINGE NISTE MISEI CARE SI AU ASIGURAT TRAIUL PANA LA A SAPTEA GENERATIE PE VIITOR,,,,80 DE MILIOANE VENIT SUNT DACA NU MA INSEL 10 SALARII MINIME PE ECONOMIE ESTE SAU NU?

  2. FLAMANZI

    Vladut se crede pe mosia lui,nu a vrut sa spuna adunarii generale salariul, premiile (sunt confidentiale? cine le propune?cine le aproba?)Cat au costat deplasarile lui de membru in Federatia Omenia( in mai a fost la Sinaia) ce facut acolo?,el plateste 8000, primeste 5000 si se lauda ca federatia a dat. Federatia incaseaza bani si de de la stat(ministerul muncii………) si de bietul pensionar cotizeaza.La Braila CARP este faliment

    1. Om

      “Eu nu am oferit de mâncare pensionarilor la Restaurantul «Bradul», aşa cum am fost acuzat, pentru a mă vota, ci am dat de pomană pentru soţia decedată”, susţine Constantin Tărâţă.

      … siguur ca da! 😀
      … sau: „Si marmota invelea ciocolata in staniol!” 😀

      … dar, ma intreb, de ce tocmai in ziua adunarii generale?

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.