Carambol cu mai multe autoturisme avariate, pe E85

HomeActualitate

Carambol cu mai multe autoturisme avariate, pe E85

 

Circulația a fost îngreunată în această după-amiază, în jurul orei 16, în urma unui accident rutier care a avut loc pe strada Ștefan cel Mare – E85, la ieșirea din municipiul Roman, în zona Socar – AutoMoldova.

În incident au fost implicate un TIR și trei autovehicule, care s-ar fi lovit în lanț. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției, ale pompierilor și ale ambulanței. Din fericire, în urma coliziunii nu au rezultat victime încarcerate.

Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, conducea un autoturism pe cea de-a doua bandă a sensului de mers Roman – Iași, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers pe prima bandă, moment în care a fost acroșat de un TIR care circula pe această bandă, autoturismul fiind târât mai mulți metri, acroșând și avariind, astfel, alte două autoturisme care circulau pe cea de-a doua bandă. Toți conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma accidentului, o femeie în vârstă de 35 de ani, aflată în autoturismul condus de șoferul din Republica Moldova, a suferit leziuni minore.

În acest caz se fac cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Foto: Facebook / Radar Roman Oficial

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0