HomeRoman

Capacitatea preoţească, verificată prin examen

Ce-a dea doua sesiune a examenului de capacitate preoţească a avut loc pe 2 octombrie, la Centrul Eparhial Roman. La examen s-au înscris 20 de tineri teologi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului care doresc să primească taina hirotoniei.

 

 

Examenul s-a desfăşurat cu binecuvîntarea şi sub directa coordonare a PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Comisia de examinare a fost alcătuită din preoţi consilieri ai Centrului Eparhial de la Roman şi preoţi profesori de la Liceul Teologic Ortodox „Melchisedec Ștefănescu” din Roman.

Examenul s-a adresat preoţilor debutanţi care nu au susţinut acest examen, precum şi absolvenţilor de teologie, conform articolului 3 din Regulamentul pentru numirea şi transferarea clerului.

Evaluarea candidaţilor urmăreşte cercetarea chemării către preoţie a acestora şi verificarea cunoştinţelor dobîndite în instituţiile teologice absolvite, pentru a fi utilizate practic în viaţa pastorală, potrivit cerinţelor vremii„, a precizat preotul Constantin Gherasim, purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Acest examen se desfăşoară anual, în două sesiuni. Examenul de capacitate preoţească este valabil un an, media de promovare fiind de minim 7.

Comentarii

WORDPRESS: 0