Temperaturile ridicate din această vară au făcut să crească numărul persoanelor care au apelat la ajutorul medicilor de familie din cadrul centrelor de permanenţă.
Cele şase centre de permanenţă din Roman, dar şi cele din mediul rural, au avut mai mulţi pacienţi care le-au călcat pragul din momentul în care temperaturile de afară au crescut simţitor. Pe parcursul lunii iulie, aproximativ 9.500 de persoane au fost consultate sau au primit tratament la unul dintre cele 21 de centre de permanenţă din judeţ, cu aproximativ 400 mai multe în comparaţie cu luna anterioară. Pacienţii au mers la medic pentru a-şi măsura tensiunea, pentru a-şi măsura glicemia, dar şi pentru a-şi schimba un pansament sau să facă o injecţie.
Cel mai solicitat dintre centrele din Roman a fost, luna trecută, Centrul Dragoş-Vodă, din cadrul dispensarului medical de pe strada Bogdan Dragoş, căruia i-au trecut pragul numai puţin de 644 de romaşcani în luna iulie, pentru consultaţii sau tratamente. Pacienţi mulţi au avut şi medicii de familie care fac gărzi la centrul de permanenţă Anton Pann, respectiv 515 persoane.
În judeţul Neamţ există, în prezent, 21 de centre de permanenţă, dintre care şase sunt în mediul rural, între acestea din urmă numărându-se cele din Oniceni, Moldoveni, Tămăşeni, Poienari şi Sagna.
La Moldoveni au avut medicii cel mai mult de lucru în luna iunie. 403 persoane au călcat pragul centrului. În acelaşi timp, la centrul de permanenţă din Poienari s-au prezentat numai 217 persoane.
Finanţarea acestor dispensare este făcută de către stat, iar Direcţia de Sănătate Publică acoperă cheltuielile cu necesarul medical.
Comentarii