Poliția Română și CFR Călători, împreună cu Mercury 360, au lansat Campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, campanie de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare.
La nivelul județului Neamț, vagonul de persoane pus la dispoziție de compania CFR Călători, vagon personalizat cu însemnele campaniei, este prezent în perioada 14 – 27 septembrie, în stația CFR Roman, pe traseul trenului București – Suceava.
„În cadrul acestei campanii, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au organizat evenimente publice în stațiile CFR, astfel încât adolescenții și tinerii să înțeleagă mai bine care sunt riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectă regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii