Home

Calificare ratată la turneul semifinal

Handbaliştii juniori III de la Liceul cu Program Sportiv Roman au fost foarte aproape de a se califica la turneul semifinal. Pentru aceasta, echipa pregătită de antrenorul Codruţ Mihalache trebuia să se claseze măcar pe locul al patrulea în prima grupă a campionatului naţional, obiectiv pe care şi-l propusese înaintea ultimului turneu de sală al seriei, cel de la Piatra Neamţ. A învins cotracandidata la locul al patrulea, LPS Iaşi, a mai reuşit un scor de egalitate cu LPS Vaslui, dar n-a fost de ajuns. LPS Iaşi a învins, surprinzător, a doua clasată, LPS Suceava, asigurându-şi, astfel, poziţia a patra.

Rezultatele turneului de la Piatra Neamţ: Suceava – Piatra Neamţ 19-24, Roman – Vaslui 27-27 (16-13), Piatra Neamţ – Roman 40-15, Iaşi – Suceava 29-21, Roman – Iaşi 23-22 (10-12), Vaslui – Piatra Neamţ 20-31, Iaşi – Vaslui 18-25, Suceava – Roman 36-22, Vaslui – Suceava 13-24, Piatra Neamţ – Iaşi 33-18.

Clasamentul final al grupei A: 1. Piatra Neamţ (54 puncte), 2. Suceava (48 p), 3. Vaslui (22 p), 4. Iaşi (13 p), 5. Roman (11 p).

Aşadar, până în toamnă, echipa LPS Roman va avea pauză competiţională.

Lotul LPS Roman este format din: Gabriel Ghiuzan, Adelin Ghiuzan, Cosmin Archip, Alexandru Radu, Robert Grigoraş, Andrei Mărtinaş, Cristian Rotaru, Andrei Ghercă, Robert Brumă, Răzvan Caraiman, Vlăduţ Cioineag, Cosmin Mihnea, Eduard Ghiga şi Denis Giosanu.

Comentarii

WORDPRESS: 0