Membrii Sindicatului Sanitas Neamţ vor participa, începând cu data de 23 iunie, la o serie de proteste organizate la nivel naţional, prin care cer, în mod special, mărirea salariilor.
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas au anunţat că încep o nouă serie de proteste, pe data de 23 iunie, iar până pe 4 iulie vor picheta ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, pentru a cere creşterea cu 10% a salariilor din Sănătate şi Asistenţă Socială şi un contract colectiv de muncă oficial în sectorul sanitar.
Protestele au fost anunţate după ce a avut loc, în perioada 12-15 iunie, la Bucureşti, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, la care a participat şi preşedintele interimar al Sindicatului Sanitas Neamţ, asistenta Eva Ungureanu. Au fost consultaţi toţi sindicaliştii, iar reprezentanţii din teritoriu ai federaţiei şi-au dat acordul pentru declanşarea acţiunilor de protest. S-a ajuns la această situaţie deoarece, până acum, revendicările sindicaliştilor nu au fost soluţionate.
Potrivit asistentei Eva Ungureanu, la prima acţiune de pichetare a Ministerului Sănătăţii, din 23 iunie, vor participa aproximativ 25 de persoane din judeţul Neamţ, printre care şi medici. Sindicaliştii cer publicarea Contractului colectiv de muncă în Monitorul Oficial, majorarea cu 10% a salariilor şi deblocarea posturilor din sistemul sanitar. Dacă nici după aceste acţiuni nu vor fi soluţionate cererile cadrelor medicale, în luna iulie se va reuni Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, care va decide a doua parte a protestelor, putându-se ajunge la grevă de avertisment sau, chiar, la grevă generală.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol