Chiar dacă bugetul din acest an nu permite prea multe investiții, Primăria comunei Săbăoani are planuri ambițioase. Finalizarea unor investiții începute anul trecut, precum și proiecte care vor demara în acest an se numără pe lista de priorități ale administrației locale.
Astfel, lucrările la Serviciul de Evidență a Populației sînt pe ultima sută de metri, spațiul în care va funcționa fiind deja amenajat și dotat cu aparatură. „Urmează să primim avizul de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru scoaterea la concurs a două posturi pentru acest serviciu. După ce vor fi ocupate, cele două persoane vor face un stagiu de pregătire de o lună, astfel că sperăm ca, pe 1 mai, să scoatem prima carte de identitate la Săbăoani. Acest serviciu deservește și comuna Gherăești, deci are o adresabilitate cam pentru 20.000 de locuitori. De asemenea, anul acesta, prin «Programul 10.000 de kilometri de drumuri judeţene și locale», se vor asfalta 1,6 kilometri de drum în comună„, a declarat Valeria Dascălu (foto), primarul comunei Săbăoani.
Tot anul acesta, administrația locală din Săbăoani intenționează să achiziționeze, din fonduri proprii, un buldoexcavator, o investiție extrem de importantă, ce va ajunge la 60.000 de euro. „Cu acest utilaj vom ajuta locuitorii comunei să sape șanțurile, pentru că avem o mare problemă cu scurgerile de apă. De asemenea, s-au înființat mai multe străzi noi, pe care le vom pietrui și le vom nivela cu acest utilaj. Din păcate, investiții prea mari nu putem face, pentru că, de cînd sînt eu primar, anul acesta am avut cel mai mic buget„, a precizat primarul comunei Săbăoani.
Pe lista investițiilor se mai află modernizarea pieței agroalimentare din comună, dar și întocmirea unui proiect de extindere a rețelei de apă din satul Traian. De asemenea, o mare parte a bugetului a fost alocată pentru cofinanțarea unui proiect european derulat la nivelul întregului județ, care presupune, în comuna Săbăoani, extinderea cu 17 kilometri a rețelei de canalizare. Valoarea totală a cofinanțării pentru comuna Săbăoani este de 500.000 de lei.
„Întrucît construcția unei clinici medicale nu a fost posibilă, am renovat un spațiu existent și l-am concesionat unor medici. Astfel, s-a făcut un centru medical, aflat în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate, unde pacienții pot beneficia de consultații gratuite. Sînt acoperite mai toate specialitățile medicale, iar consultațiile sînt oferite de medicii care vin de la Iași. De asemenea, pe partea de culte, avem 100.000 de lei pentru construcția unei capele în cimitir, așa cum ne obligă Uniunea Europeană„, a mai spus primarul Valeria Dascălu.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol