Roman, Neamț
Căutare site

Bolnavii psihic nemonitorizați, un posibil pericol

Poliţiştii atrag atenţia că persoanele bolnave psihic sunt un pericol pentru societate, dacă nu sunt monitorizate după ce sunt externate din unităţile spitaliceşti. Cazul femeii de pe strada Mihai Viteazu, care a fost trimisă în judecată fiind suspectată că şi-a tranşat soţul şi că, apoi, a plimbat bucăţi din acesta în saci de plastic, până la Târgu Frumos, a fost readus în atenţia opiniei publice după ce, săptămâna trecută, în zona Anton Pann au fost găsite nişte oase ce par a fi de om.

În cazul din Anton Pann, autorităţile spun că nu sunt indicii care să ducă spre o crimă. În situaţia cealaltă, însă, poliţiştii consideră că o parte din vină o poartă legislaţia incompletă.

„Acolo există probe şi indicii temeinice că s-a săvârşit un omor. Cei care instrumentează dosarul vor trage concluziile la final. Sunt oameni care nu se mai regăsesc în  societate, oameni cu anumite probleme. Noi, ca stat, încă nu avem instrumentele necesare pentru a controla, pentru a educa, pentru a proteja, în aşa fel încât să prevenim astfel de incidente. Un cetăţean adus pe linia de plutire din punct de vedere psihic, care avea probleme psihice evidente şi din cauza cărora, de-a lungul timpului, a săvârşit diferite chestiuni, în cursul anului trecut a fost externat. În momentul în care a ajuns acasă, nu şi-a mai luat medicaţia, a început să consume diferite băuturi alcoolice, nu a mai fost monitorizat. El nu avea casă, nu are masă, tot ce câştiga dădea pe băutură. În câteva luni, ajunsese o epavă de om, fiind periculos pentru ceilalţi. Noi am făcut o solicitare către spital şi, ulterior, către instanţa de judecată, pentru a-l interna şi, în acest mod, pentru a-i proteja pe ceilalţi de el, fiindcă, atunci când era băut, era în stare de multe. Să spunem că aici am acţionat la timp, dar în aceste luni ar fi putut să se întâmple ceva urât, în condiţiile în care noi nu avem la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru monitorizare. Undeva e o ruptură: după ce omul este externat, nimeni nu mai are grija lui”, a afirmat comisarul şef Dragoş Bălău, comandantul Poliţiei municipiului Roman.

O posibilă soluţie, înfiinţarea unor centre rezidenţiale

Medicii psihiatri au de-a face foarte des cu pacienţi cu boli psihice care se internează pentru o anumită perioadă, iar după externare sunt readuşi la spital, în foarte scurt timp, fie pentru că nu au fost primiţi de familie, fie pentru că, din cauza bolii, ajung să facă fapte ilegale. În opinia medicului psihiatru Anca Hîncu, managerul Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman, o posibilă soluţie pentru acei pacienţi cu boli psihice, care nu au o locuinţă sau de care nu se mai interesează nimeni, este construirea unor centre rezidenţiale, în care ei să poată locui şi să poată fi îngrijiţi corespunzător.

„O problemă este şi faptul că nu s-au mai creat centre de sănătate mintală, în care să lucreze personal specializat, care să se intereseze de soarta acestor bolnavi. La noi vin, stau o anumită perioadă – maximum 50 de zile, conform legii -, după care, dacă situaţia li se îmbunătăţeşte, sunt externaţi. Personalul din aceste centre s-ar putea interesa de soarta pacienţilor după externare, ar putea să îi cheme periodic la consultaţii sau să le facă vizite la domiciliu, pentru a verifica dacă este urmat tratamentul. Şi asistenţii sociali din cadrul primăriilor ar putea să se intereseze de aceşti bolnavi, pentru că nu sunt foarte mulţi la număr. Poate într-un oraş sunt mai mulţi, dar într-o comună nu cred că există mai mult de doi, trei astfel de pacienţi”, consideră medicul psihiatru Anca Hîncu.

Situaţia este mai problematică la acei pacienţi care nu au familie sau ale căror familii nu mai vor să îi primească acasă. Un astfel de caz, recent, a fost cel al unei paciente internate la Spitalul de Psihiatrie Roman.

„De curând, împreună cu reprezentanţii poliţiei, am încercat să ducem o pacientă acasă. Ea a fost internată la noi, iar starea sa era mult mai bună. Din păcate, însă, mama pacientei nu a vrut să o primească sub nicio formă, iar poliţiştii au spus că nu au cadru legal ca să o oblige pe femeie să îşi ia fiica acasă. În cazul acesta, nu o puteam lăsa nici pe drumuri, aşa că am luat-o înapoi la spital şi urmează să îi facem din nou internare”, a explicat medicul psihiatru.

În opinia managerului Spitalului de Psihiatrie, o soluţie potrivită pentru bolnavii psihic fără familie ar fi înfiinţarea unor centre rezidenţiale, cu fonduri europene, acolo unde există posibilitatea, în care ei să fie găzduiţi şi îngrijiţi de personal medical specializat.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.