La Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman, pe lângă tratamentul medicamentos, cadrele medicale pun mare accent și pe terapia ocupațională.
Potrivit medicului psihiatru Anca Mihaela Hâncu, managerul spitalului, acest aspect este foarte important, însă foarte dificil de realizat, întrucît, prin natura bolii, pacienții sunt foarte greu de motivat. Datorită personalului insuficient, bolnavii nu pot fi implicați în diverse activități care ar putea reprezenta un ajutor în vindecarea afecțiunilor psihice. De aceea, cazurile de reintegrare socială sunt destul de rare. Printre acestea se află și un tânăr de 30 de ani care a reușit să-și controleze boala și chiar a fost angajat cu carte de muncă.
„Pentru noi, simplul fapt că pacienții vin din ce în ce mai rar la spital, că stau în sânul familiei, că respectă tratamentul, reprezintă o mare realizare. Am avut un caz în care un tânăr de 30 de ani, care suferea de un retard ușor, a reușit chiar să se angajeze cu carte de muncă. Era foarte bucuros și a venit la noi special să ne arate cartea de muncă. Este foarte dificil să implici bolnavii psihici în diferite activități. Câțiva dintre ei au cultivat o mică grădină cu roșii și ardei, în curtea spitalului. Avem, de câțiva ani, și o sală de fitness, unde se practică terapia prin sport. Anul acesta am reușit să o dotăm cu o bandă de alergări și o bicicletă. Din păcate, cineva trebuie să-i motiveze în permanență pe acești bolnavi, dar, din cauza lipsei de personal, activitățile sunt sporadice”, a declarat medicul Anca Mihaela Hâncu.
Comentarii