Federația Română de Oină, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Primăria Onești și CSȘ Onești au organizat, în perioada 17-18 iunie, primul turneu play-off al Campionatului Național de Oină pentru seniori, pe stadionul „Energia” din Onești. La acest turneu au participat Straja București, Biruința Gherăești, Frontiera Tomis Constanța și Politehnica Cluj-Napoca. Cele patru echipe au plecat cu punctele acumulate în turneul de calificare de la Cluj-Napoca.
În cadrul turneului de la Onești, Biruința Gherăești, echipă antrenată de Ioan Chifan și Mihai Blaj, a înregistrat două înfrângeri și un rezultat de egalitate: 10-17 cu Frontiera Tomis, 10-13 cu Politehnica Cluj și 10-10 cu Straja București.
În celelalte partide s-au înregistrat rezultatele: Straja București – Politehnica Cluj 17-22, Frontiera Constanta – Straja București 16-18, Politehnica Cluj – Frontiera Constanța – 12-8. În urma acestui turneu, clasamentul arată astfel: locul 1 – Frontiera Tomis Constanța – 28 puncte, locul 2 – Politehnica Cluj – 24 puncte, locul 3 – Straja București – 23 puncte, locul 4 – Biruința Gherăești – 19 puncte.
„Deși condițiile meteo nu au fost tocmai favorabile pentru jocul de oină, echipele participante au reușit să ofere un spectacol deosebit. În acest sens apreciez, în mod deosebit, efortul făcut de jucători. Surpriza competiției a fost Politehnica Cluj-Napoca, care a reușit să învingă Straja și să treacă pe locul 2 în clasamentul provizoriu. Frontiera își păstrează avansul după prima parte a campionatului, iar Biruința păstrează șanse teoretice la medalii. Se anunță o luptă interesantă pentru locul 2 între Politehnica și Straja. Mă bucur că la competiție au fost numeroși profesori de pe Valea Trotușului, care au apreciat acest sport și au manifestat interes deosebit pentru implicarea în oină. Vom sprijini înființarea unor echipe aici și desfășurarea unor competiții proprii. Mulțumim mult celui mai nou membru al familiei oinei, Ionuț Iftimoaie, care a fost prezent la competiție și se va implica în activitatea de promovare a oinei și a altor sporturi tradiționale. Sunt convins că vom reuși să implementăm oina aici, prezența la competiție a directorului DJST Bacău și a altor oficiali locali fiind o garanție în acest sens. Mulțumim Primăriei, Consiliului Local Onești și CSS Onești pentru condițiile foarte bune oferite pentru desfășurarea competiției”, a declarat Nicolae Dobre, președintele Federației Române de Oină.
Al doilea turneu play-off va avea loc la Iași, în perioada 15-17 septembrie.
Comentarii