[FOTO] Bilanțul inundațiilor: zeci de locuințe și sute de gospodării afectate, sute de persoane evacuate, mii de hectare de teren inundate

[FOTO] Bilanțul inundațiilor: zeci de locuințe și sute de gospodării afectate, sute de persoane evacuate, mii de hectare de teren inundate

 

 

Inundaţiile produse în acest sfârșit de săptămână în judeţul Neamţ au afectat 53 de locuinţe şi 122 de gospodării și anexe, potrivit ultimului bilanţ realizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al județului Neamț. În zona Roman, au avut e suferit locuințe și gospodării din comuna Trifești (satele Trifești și Miron Costin), Icușești (satele Bălușești și Spiridonești) și Ion Creangă (satele Ion Creangă și Izvor). În municipiul Roman, au avut de suferit corpuri de clădire ale Colegiul Tehnic „Petru Poni” și Clubul Petrotub – sediul Direcției Poliției Locale.

Sâmbătă, 30 iunie, 430 de persoane au fost evacuate din satele Stejaru, Buşmei, Frumosu şi Soci, din comuna Farcaşa, din cauza viiturilor. Evacuarea a avut rol preventiv şi după câteva ore în care au stat la rude sau în şcolile din sat, persoanele s-au întors acasă. Alte 12 persoane au fost salvate de forțele de intervenție din calea apelor, în comunele Timișești, Cotu Vameș (comuna Horia) și Sabasa (comuna Borca).

Un bărbat în vârstă de 48 ani, din comuna Gârcina, a murit luat de viituri în timp ce culegea lemne cu o cange pe râul Cuejdi. Trupul acestuia a fost găsit duminică, de un localnic, după retragerea apelor, la câţiva kilometri în aval, la intrarea râului în municipiul Piatra Neamţ.

Viiturile au mai inundat 4.130 hectare de teren arabil (din care 890 de hectare în comuna  Botești, satele Barticești și Nisiporești; 40 de hectare la Bălușești, 10 la Rocna, 15 la Bătrânești, 10 la Spiridonești și 30 la Icușești – comuna Icușești; 502 hectare la Recea, 495 la Ion Creangă, 250 la Izvor, 152 la Stejaru, 210 la Averești – comuna Ion Creangă; 50 de hectare la Secuieni; 300 de hectare la Trifești și 200 la Miron Costin – comuna Trifești; 100 de hectare la Budești și 50 de hectare la Micșunești – comuna Făurei), 119 hectare de păşune şi fâneţe (din care câte 20 de hectare la Bălușești și Bătrânești – comuna Icușești) şi 55 fântâni (din care două la Bălușești, comuna Icușești, și patru la Miron Costin, comuna Trifești) şi au rupt șase diguri (unul dintre acestea în satul Icușești).

De asemenea, au fost afectate parţial sau total porţiuni de pe două drumuri naţionale, patru drumuri din municipiul Roman (artera de legătură dintre strada Salciei și stația de pompare E4, strada Avram Iancu, strada Petru Rareș și Fundătura Crișan), opt drumuri judeţene, 121 drumuri comunale şi săteşti, 20 de poduri, 32 de podeţe şi 24 de punţi.

În sprijinul populației din zonele afectate au intervenit peste 400 de pompieri, polițiști și jandarmi din Neamț, alături de alți 150 de reprezentanți ai companiei de electricitate, Direcției Silvice, Drumurilor Naționale, Sistemului de Gospodărire a Apelor și serviciilor voluntare pentru situații de urgență. De asemenea, în ajutorul colegilor din Neamț au intervenit și 15 pompieri din cadrul ISU Cluj. Una dintre intervențiile pompierilor a fost, sâmbătă, pentru salvarea a 70 de oi izolate pe o insulă de pe râul Siret, în comuna Horia, satul Cotu Vameș.

Duminică dimineață, în comuna Farcașa s-au distribuit alimentele către persoanele ce au fost evacuate. Prefectura Neamț a transmis că se vor face evaluări ale pagubelor produse în urma inundațiilor pentru sprijinirea, cu fonduri de urgență de la Guvern, pentru cei care au avut de suferit.

Judeţul Neamţ a fost, sâmbătă, sub avertizare de cod roşu de inundaţii în bazinul hidrografic Trotuş și de cod portocaliu de inundații pe râul Moldova și cod galben pe râul Siret. Duminică, hidrologii au ridicat avertizările de inundații pentru râul Moldova, dar le-au prelungit până marți după-amiază, 2 iulie, pe cele pentru râul Siret.

 

Drum sătesc avariat la Mănăstirea Petru Vodă

Drum sătesc avariat la Mănăstirea Petru Vodă

 

Salvare persoană și animale surprinse pe o insulă în albia râului Ozana - Timisești

Salvare persoană și animale surprinse pe o insulă în albia râului Ozana – Timisești

 

Anexe inundate în satul Dreptu, comuna Poiana Teiului

Anexe inundate în satul Dreptu, comuna Poiana Teiului

 

Localitatea Slobozia, orașul Roznov. Momentul în care se lărgște breșa pentru curgerea Cracăului

 

Râul Cuejdi

Râul Cuejdi

 

Satul Busmei, comuna Farcașa

Satul Busmei, comuna Farcașa

 

Sat Busmei, comuna Farcașa

Sat Busmei, comuna Farcașa

 

Sat Busmei, comuna Farcașa

Sat Busmei, comuna Farcașa

 

Poiana Teiului - pârâul Faurul

Poiana Teiului – pârâul Faurul

 

Poiana Largului

Poiana Largului

 

Comuna Ceahlău

Comuna Ceahlău

 

Soci, comuna Borca

Soci, comuna Borca

 

Sat Busmei, comuna Farcașa

Sat Busmei, comuna Farcașa

 

Hangu

Hangu

 

 

Foto: ISU Neamț

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0