Prima paginăRoman

Bețiv cu tupeu

Dimensiune text

Un pacient a ajuns la secția de Psihiatrie din cadrul spitalului romașcan în stare de ebrietate, cu etilism acut și intoxicație cu alcool. Pentru recuperarea stării lui de sănătate, i-au fost administrate medicamente pe care bărbatul le-a cumpărat, solicitând apoi decontarea de către spital a sumei cheltuite.

 

 

Conform legii, pacienții care sunt internați la Spitalul Municipal de Urgență Roman și sunt în situația de a-și cumpăra medicamente sau materiale sanitare pot solicita decontarea acestora de către instituția sanitară. Condițiile, însă, sunt destul de drastice. Pentru ca un pacient să primească acești bani, el trebuie să păstreze toate chitanțele, să facă o cerere la serviciul de contabilitate, să anexeze rețeta și referatul justificativ al medicului șef de secție. Chiar dacă au această posibilitate, puțini sunt cei care solicită decontarea medicamentelor sau a materialelor sanitare pe care le-au cumpărat cât au stat în spital. „De când sunt manager, adică de trei luni de zile, nu am avut decât o singură situație de acest gen. În rest, pacienții nu se prezintă pentru decontare. Culmea este că acest pacient, după ce a fost tratat, a făcut solicitarea, deși nu se justifica din punct de vedere medical. Pacientul a ajuns la secția de Psihiatrie din cadrul spitalului în stare de ebrietate, cu etilism acut și intoxicație cu alcool. Mi s-a părut o lipsă elementară de respect ca, după ce a fost tratat, să ceară decontarea unor fiole care i s-au administrat și care au costat aproximativ 40 de lei”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul interimar al spitalului.

Precizăm că, în ceea ce privește medicația de urgență, cum ar fi antitermice, antispastice sau antibiotice, spitalul este bine aprovizionat. De asemenea, în ultima perioadă s-au făcut achiziții și de medicamente scumpe, pentru cazuri foarte grave.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0