Sâmbătă, în jurul prânzului, un bărbat din Doljeşti, aflat pe bicicletă, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Poliţiştii l-au dus la Spital pentru recoltarea de probe biologice, deoarece acesta mirosea a alcool. Oamenii legii reamintesc obligaţiile pe care le au bicicliştii, mai ales că vremea favorabilă a dus la creşterea numărului lor în traficul rutier.
Accidentul s-a petrecut în Sagna. Oamenii legii spun că bărbatul, de 65 de ani, din Doljeşti, mergea cu bicicleta de la Luţca spre Bâra. Pe un sector de drum în pantă, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se. „Victima nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, însă emana vapori de alcool şi i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei.
Având în vedere creşterea numărului de biciclişti ca participanţi la trafic, poliţiştii nemţeni recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă pentru a evita accidentarea acestora. Bicicliştilor li se recomandă să nu circule sub influenţa alcoolului; să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă vehicule care le pot pune în pericol siguranţa deplasării; de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent reflectorizant, vizibil de aceeaşi culoare; bicicletele trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu fluorescent-reflectorizante, de culoare portocalie, fixate pe spiţele roţilor; circulaţia cu bicicleta pe drumurile publice cu trafic intens este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani; în circulaţia pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat funcţional de direcţie şi dotată cu un sistem de avertizare sonoră.
Comentarii