O femeie a ajuns la spital marți, 23 februarie, după ce a fost victima unui accident rutier petrecut în Roman, în jurul orei 8.
Conform IPJ Neamț, accidentul s-a petrecut în timp ce un tânăr de 31 de ani, din Roman, efectua manevra de mers înapoi, acesta surprinzând și accidentând o femeie de 80 de ani, din Cluj, care se deplasa pe o alee ce face legătura între străzile Miron Costin și Aprodu Purice – zona din spatele Halei Centrale.
„În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a femeii, aceasta fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare din culpă”, a precizat agent de poliție Dimitrie Mocanu, din cadrul Compartimentului Relații Publice al IPJ Neamț.
Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Neamț sosite la fața locului au diagnosticat-o pe femeie cu traumatism cranio-facial și traumatism cot stâng, victima fiind preluată de un echipaj cu asistent medical şi transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Comentarii