Joi, 21 septembrie, Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată prin 112 de către o tânără, de 24 de ani, din comuna Odobești, Bacău, despre faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras telefonul mobil. Conform IPJ Bacău, din cercetări a reieșit faptul că, la data de 21 septembrie, în jurul orei 21.30, în timp ce tânăra se afla la locul de muncă, într-o societate comercială din municipiul Bacău, ar fi intrat doi bărbați, care, profitând de neatenția acesteia, i-ar fi sustras telefonul mobil aflat pe tejghea, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 de lei.
„În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Secției 2 Poliție Bacău, la scurt timp după comiterea faptei a fost depistat un bărbat, de 35 de ani, din Piatra Neamț, în zona unui parc din localitate. În urma administrării probelor, polițiștii au luat măsura reținerii celui în cauză, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță și l-au introdus în Arestul IPJ Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.
Comentarii