Șapte bannere electorale au fost furate în Colegiul nr. 6. Trei dintre acestea aparțin unui singur candidat. La Stănița, un bărbat a fost amendat pentru că rupea afișe electorale.
Candidatul Partidului Popular (PP) pe Colegiul nr. 6 Camera Deputaților a depus o plângere la Poliție pentru că mai multe bannere ale sale au fost furate. Cezar Sava se plânge de faptul că, la câteva ore după ce a montat bannerele, acestea au fost tăiate, iar peste afișele sale au fost lipite afișe ale contracandidatului de la USL. „Eu ziua le-am pus, iar noaptea au fost date jos. A doua zi, când am trecut prin colegiu, bannerele mele nu mai erau. Nu acuz pe nimeni, doar constat că sunt singurul care pățește așa ceva. Doar bannerele și afișele mele sunt furate, nu și ale altora”, a afirmat Cezar Sava.
Varianta acestuia este confirmată și de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț. „Un candidat a formulat plângere pentru că i-au dispărut trei bannere, de pe raza comunelor Dulcești, Făurei și Ruginoasa. Facem cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat”, a afirmat subcomisarul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
În total, săptămâna aceasta, șapte bannere au dispărut de pe raza celor trei comune. Din comuna Dulcești a dispărut bannerul PP, care era montat între stâlpi, pe drumul județean DJ 155D.
De pe raza comunei Făurei au dispărut două bannere, unul al PP și unul al PP-DD, care erau montate pe DJ 155I. De pe raza comunei Ruginoasa au dispărut patru bannere, care fuseseră montate pe DJ157I. Un banner aparține PP, unul PP-DD, iar două aparțin ARD.
În Colegiul nr. 5 Camera Deputaților, un bărbat a fost amendat pentru distrugerea de afișe electorale. Miercuri, în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Sagna, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au prins în flagrant pe Vasile T., de 54 de ani, din comuna Stănița, în timp ce distrugea două afișe cu mesaje electorale, amplasate pe avizierul din satul Chicerea, comuna Stănița.
Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, bărbatul fiind amendat cu 1.000 de lei, în conformitate cu Legea nr. 35/2008.
[sam_ad id=”100″ codes=”true”]
Comentarii