În ședința extraordinară de marți, 5 mai, consilierii locali romașcani au adoptat un proiect de hotărâre privind alocarea a 326.000 de lei din bugetul local către mai multe unități de cult din municipiul Roman, conform OG 82/2001 și HG 1470/2002, referitoare la stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România.
„În timpul întrunirii publice din data de 2 aprilie 2026 cu conducerea administrației publice locale, reprezentanții cultelor și confesiunilor religioase din municipiul Roman au solicitat sprijinul administrației locale în vederea bunei desfășurări a activităților de cult în cadrul parohiilor din municipiu precum și pentru lucrări de construire, întreținere și reparații ale monumentelor și lăcașurilor de cult din urbea mușatină (…) Ținând cont de situația financiară dificilă actuală a parohiilor din municipiul Roman, propun domnilor consilieri să aprobe alocarea din bugetul local pentru anul 2026 a sumei totale maxime de 326.000 de lei pentru sprijinirea unităților de cult romașcane”, se arată în referatul de aprobare la proiectul de hotărâre adoptat în ședința de marți de consilierii locali.
Conform cererilor unităților de cult, banii au fost direcționați astfel: suma maximă de 116.000 de lei pentru completarea fondurilor proprii ale Centrului Eparhial Roman al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului; suma maximă de 120.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Roman; suma maximă de 20.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Sfinții Apostoli Petru şi Pavel din Roman; suma maximă de 10.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Romano-Catolice Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Roman; suma maximă de 10.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Romano-Catolice Fericitul Ieremia Valahul din Roman; suma maximă de 10.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Romano-Catolice Inima Neprihănită a Mariei din Roman; suma maximă de 10.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei Romano-Catolice Isus Bunul Păstor din Roman.
Alte fonduri au mai fost distribuite astfel: suma maximă de 10.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Bisericii ortodoxe de Rit Vechi Sfinții Voievozi Mihail și Gavril (Biserica Lipovenească) din Roman; suma maximă de 10.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Roman; suma maximă de 10.000 lei pentru completarea fondurilor proprii ale Comunității Evreilor Roman.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol