Au fost afișate primele rezultate la Bacalaureat. Cea mai mare medie din județ, la Colegiul Național „Roman-Vodă”

HomeSocial

Au fost afișate primele rezultate la Bacalaureat. Cea mai mare medie din județ, la Colegiul Național „Roman-Vodă”

Luni, 8 iulie, rezultatele la sesiunea de vară a examenului de bacalaureat au fost afişate de Ministerul Educației. Pentru judeţul Neamţ, procentul de promovabilitate la prima sesiune a bacalaureatului este, înainte de contestaţii, de 78,16%, mai mare decât anul trecut, când s-a înregistrat 76,04% înainte de contestații.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris în Neamț 3.176 de candidați. 3.090 de elevi au fost prezenți la examen, iar 2.415 (78,16% – procent de promovare calculat din totalul candidaților prezenți) au reuşit să promoveze înainte de contestaţii, obținând medii peste 6. Pentru promoția 2024, rata de promovabilitate în județ este de 81,5%.

În Neamț, nu a fost obținută nicio medie de 10 înainte de contestații – față de două medii de 10 anul trecut. Ceea mai mare medie din județ a fost obținută de un absolvent al Colegiului Național „Roman-Vodă” din Roman, de la specializarea Matematică-Informatică, media 9,98.

În Neamț au fost obţinute: 770 de medii între 9 şi 9,99, 759 de medii între 8 şi 8,99, 512 între 7 şi 7,99, iar 374 între 6 şi 6,99. 675 de elevi nu au reușit să promoveze examenul (133 dintre aceștia cu note peste 5 și medii între 5 și 5,99), alți 86 lipsind la una sau mai multe probe.

Ce rezultate au avut liceele din Roman

La Colegiul Naţional „Roman-Vodă” s-au înscris la examenul de bacalaureat 258 de absolvenţi de clasa a XII-a, promovând 255. Cea mai mare medie a fost 9,98.

La Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman, dintre cei 125 absolvenţi înscrişi, 96 au reuşit să promoveze. Cea mai mare medie au fost 9,76.

La Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman, cea mai mare medie a fost 9,70. 155 de elevi au fost înscrişi la examen, iar 113 dintre aceştia au promovat.

Dintre cei 87 de absolvenţi înscriși la examen la Liceul cu Program Sportiv din Roman, 43 au reuşit să obţină medii de trecere. Cea mai mare medie a fost 9,50.

Dintre cei 98 de absolvenţi înscrişi la bacalaureat la Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman, 49 au reuşit să promoveze. Cea mai mare medie a fost 9,30.

La Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman, s-au înscris la examenul de bacalaureat 63 de absolvenţi, iar 47 dintre aceştia au promovat. Cea mai mare medie au fost 9,10.

Dintre cei 38 de absolvenţi înscriși pentru examen la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman, 36 au reuşit să promoveze. Cea mai mare medie a fost 9,60.

La Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman au fost înscriși 42 de candidați, iar 30 dintre aceştia au promovat. Cea mai mare medie a fost 9,11.

Rezultatele din mediul rural

61 de absolvenţi au fost înscriși pentru bacalaureat la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, iar 47 dintre aceştia au reuşit să promoveze. Cea mai mare medie a fost 9,40.

15 candidaţi au fost înscrişi pentru bacalaureat la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” din Horia, iar unul a reușit să promoveze, cu media 6,21.

26 de absolvenţi au fost înscrişi la examen şi la Liceul Tehnologic „Sfântul Ioan de la Salle” din Pildeşti, comuna Cordun, iar 19 dintre aceştia au reuşit să promoveze. Cea mai mare medie a fost 9,83.

La Liceul Tehnologic Nisiporeşti, din comuna Botești, doi candidați s-au înscris pentru examen, unul reușind să promoveze, cu media 6,41.

Situația la nivel național

Conform Ministerului Educației, la nivel național, rata de reușită depășește 76% pe ansamblul tuturor promoțiilor (înainte de soluționarea contestațiilor), fiind cea mai ridicată din anul 2009 până în prezent. Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 candidați prezenți.

Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicată în ultimii ani (an de referință – 2009).

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Cei mai mulți candidați (18.426 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49. 4.373 de candidați nu s-au prezentat, iar 103 candidați au fost eliminați.

La nivel național, numărul notelor de 10 pe probe de examen este: Limba și literatura română – 408; Limba și literatura maternă – 21; Proba obligatorie a profilului – 3.279 (Matematică – 2.424 / Istorie – 855); Proba la alegere a profilului și a specializării – 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare – 1.234).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 12 iulie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat): susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

 

Comentarii

WORDPRESS: 0