Prima paginăNeamt

Averile capilor inspectoratului școlar

Dimensiune text

Cei trei inspectori generali din fruntea Inspectoratului Școlar Județean Neamț și-au făcut publice averile cu care au intrat în funcție. Lista cea mai lungă de proprietăți și venituri nu o are șeful inspectoratului școlar Viorel Stan, ci adjuncta sa, inspectorul școlar general Gabriela Banu.

 

 

 

 

Conform declarației de avere completate la începutul lunii septembrie, Gabriela Banu (foto dreapta) deține aproape 2.000 de metri pătrați de teren intravilan și 16.700 de metri pătrați de teren agricol, moșteniți în 2011, o casă de locuit de 234 de metri pătrați, moștenită, de asemenea, în 2011, și un spațiu comercial de 120 de metri pătrați, pe care îl deține din 2004.
Gabriela Banu are și trei mașini, o Skoda Fabia cumpărată în 2004, un Volkswagen din 2005 și un Renault din 2002, dar și un credit de 30.000 de euro, contractat în 2007, pe care trebuie să-l returneze pînă în 2017.
Veniturile Gabrielei Banu nu s-au limitat doar la salariul de profesor. Ca profesor la Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamț a cîștigat 24.400 de lei, ca expert în proiecte POSDRU a încasat 131.600 de lei, iar din activități de prestări servicii a cîștigat 42.900 de lei în cursul unui an, în timp ce soțul său, ca angajat al SC Arabesque, a cîștigat 30.000 de lei.
Conform declarației de interese, inspectorul general adjunct Gabriela Banu este administrator la Europeanconsulting SRL Piatra Neamț și membră a Asociației „Femina 2012”.

 

Inspectorul general Viorel Stan (foto stînga) nu are casă, are, în schimb, un teren de 687 de metri pătrați, intravilan, obținut în urma unui schimb de teren, și un autoturism din 1996.
Are și un credit de 22.750 de lei, contractat în 2012, scadent în 2017.
Ca profesor de chimie la Colegiul Național „Roman Vodă” a cîștigat într-un an 27.773 de lei, ca evaluator ARACIP – 6.000 de lei, iar ca expert evaluator la Direcția de Muncă Neamț – 600 de lei. Viorel Stan are și interese politice, este vicepreședinte al organizației PSD Roman.

 

 

Cel de-al doilea inspector general adjunct Elena Laiu (foto dreapta) a cîștigat anul trecut, ca profesor la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Tîrgu Neamț, 1.400 pe lună, iar soțul său, ca profesor la același seminar, cîștigă 2.000 de lei pe lună, venitul de la parohie nefiind precizat. Elena Laiu are un autoturism din 2001 și un apartament cumpărat în 2005, construit de către Consiliul Local Tîrgu Neamț, pentru care are de plătit rate pînă în 2019, în valoare totală de 104.100 de lei.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Pestele se`mpute 9 ani

    Dupa ce si-a facut singur cadou acest teren, mai are obraz sa vorbeasca domnul Stan. De ce oare nu se sesizeaza DNA-ul de faptul ca acest individ, din postura de consilier local, a facut schimb cu Consiliul Local Roman. A oferit o suprafata marisoara de MLASTINA aflata in EXTRAVILAN si a primit o frumusete de teren, in buricul targului, cu vedere spre lacul din curtea Episcopiei. O splendoare mult ravnita de altii. Cine nu crede, sa caute HCL 103/28.10.2004 a Consiliului Local Roman. Va dau aici si link-ul (desi sunt aproape sigur ca acest comentariu nu va aparea):
    http://primariaroman.ro/HCL/2004/103%20HCL%202004-10%20schimb%20teren.pdf

    Oare ANI l-a cercetat de incompatibilitate la numirea in functie? Presa nu simte ca e un os de ros din acest subiect? Cum sunt aparate interesele orasului? Hai sa dam totul de pomana ca romascanii sunt prosti. Prosti, prosti…, dar multi…