Roman, Neamț
Căutare site

Autoritățile județene se pregătesc de iarnă

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit vineri, 30 octombrie, în şedinţă ordinară, pentru a pune la punct programul de măsuri pentru sezonul rece. Ordinea de zi a şedinţei a cuprins prezentarea şi dezbaterea Programului de măsuri pentru diminuarea potenţialelor efecte negative ale fenomenului de zăpor pe râul Bistriţa, prezentarea şi dezbaterea unor informări privind stadiul pregătirii pentru asigurarea viabilităţii drumurilor naţionale, judeţene şi locale, în iarna 2014-2015, şi prezentarea şi dezbaterea hotărârii privind aprobarea măsurilor pentru monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice sezonului rece, în iarna 2015-2016.

cjsu 2„În ceea ce priveşte pregătirea pentru anotimpul de iarnă 2015-2016, fac apel la comitetele locale pentru a-şi face datoria, aşa cum au făcut-o şi în anii anteriori, în speranţa că, astfel, nu vom întâmpina probleme pe durata sezonului rece. Țin să precizez faptul că ne confruntăm cu o capacitate de intervenţie diminuată a companiei E.ON România, care trece printr-o perioadă de reorganizare, iar acest lucru afectează timpul de soluţionare a problemelor. Din nefericire, la şedinţa de astăzi nu avem printre noi niciun reprezentant al acestei companii. Fac astfel apel la primarii prezenţi în sală, pe care îi rog să facă o inventariere a situaţiei existente în teritoriu şi să aibă în vedere toaletarea coronamentelor arborilor din apropierea reţelelor electrice, ca măsură de prevenţie”, a precizat prefectul Vlad Angheluţă.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a adăugat faptul că va urmări ca acele stocuri de combustibil şi antiderapant să fie folosite conform planului şi că va insista foarte mult pe lucrul în echipă, bazat pe schimbul prompt de informaţii, atunci când este cazul.

„Reamintesc importanţa respectării programului de permanenţă, atunci când avem avertizări cu cod galben, portocaliu sau roşu. De fiecare dată, atât Instituţia Prefectului, cât şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează serviciul de permanenţă instituit în aceste situaţii şi subliniez că nu voi ezita ca, în cazul depistării de abateri de la această obligaţie, să informez opinia publică”, a mai afirmat Vlad Angheluţă.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. RELU

    Mai intai ar trebui sa astupe gaurile din asfalt pe traseul HORA-STEJARU com.ION CREANGA,unde nu sa turnat un metru de covor asfaltic… RUSINE CONSILIU JUDETIAN NEAMT !!!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.