Prefectul judeţului Neamţ a ţinut audienţe, miercuri, la Primăria municipiului Roman.
Șapte persoane au vrut să vorbească cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar problemele au fost diverse: chestiuni legate de fond funciar, tulburare de posesie, conflicte între rude sau neînţelegeri între cetăţeni şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. O problemă deosebită a prezentat-o Iulian C., un romaşcan care a lucrat, în urmă cu mai mulţi ani, la Fontax. Bărbatul trebuie să iasă acum la pensie, dar nu poate să depună dosarul din cauză că se loveşte de refuzul reprezentanţilor unei societăţi private de a i se elibera o adeverinţă cu privire la anii lucraţi în cadrul fostei societăţi.
„Domnul nu poate justifica opt ani din perioada în care a fost activ şi salariat al acestei societăţi. Indiferent ce s-a întâmplat cu firma şi unde se află acum arhiva, omul are dreptul de a avea acces la documentele care îl vizează şi care îi atestă anii de muncă. Voi supraveghea îndeaproape rezolvarea acestei situaţii şi sper ca demersurile pe care le voi face să îi ajute şi pe alţi cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie”, a declarat Vlad Angheluţă, prefectul judeţului Neamţ.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol