HomeActualitateRural

Au născut pe băncile școlii

Mamele minore sunt sprijinite de familie şi comunitate, dar sunt nevoite să-şi crească singure pruncii. În comuna Văleni, autorităţile locale monitorizează cinci minore care au devenit mame.

Cazurile mamelor minore care aduc pe lume copii tind să se agraveze din cauza educaţiei deficitare. Dascălii spun că predarea noţiunilor de educaţie sexuală ar putea reduce numărul fetelor de pe băncile şcolii care devin mame. Medicii dau vina pe schimbările produse în societate. Autorităţile locale cred că totul pleacă din familie, iar familia, sau ceea ce a mai rămas din ea, odată cu plecarea la muncă în străinătate, ridică din umeri a neputinţă.

Două fete din comuna Boghicea au devenit mame, la 14, respectiv 15 ani. „Se întâmpla în urmă cu doi – trei ani. Una a devenit mamă în clasa a VII-a, cealaltă în clasa a VIII-a. Deşi fetele au fost monitorizate de Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul primăriei, sprijinul pe care l-au primit din partea familiei a fost cel mai important. Mi-amintesc că una dintre ele a primit din partea familiei o casă veche, pe care aceasta o primise moştenire. Au făcut mici reparaţii la ea şi acum mama şi copilul locuiesc în ea”, a spus profesorul Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea. Fetele nu au mai continuat studiile după aducerea pe lume a copiilor. „Școala s-a întrerupt, pentru aceste fete, în momentul în care au devenit mame. Pentru ele mai există o posibilitate – Proiectului «A doua şansă» -, dar totul depinde de ele”, a spus primarul comunei Boghicea.

O minoră din satul Băneasa, comuna Bozieni, a intrat deja în vizorul autorităţilor locale. „Fata a terminat opt clase. Deoarece a rămas însărcinată, nu a mai continuat studiile. Părinţii, beneficiari ai Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, s-au angajat să o ajute în creşterea copilului”, a spus Elena Timofte, asistent social în cadrul Primăriei Bozieni.

Și în comuna Bozieni au existat, în anii trecuţi, cazuri de mame minore. „Înainte, era o ruşine când o fată minoră rămânea însărcinată. Acum, oamenii de la ţară sunt mai toleranţi şi înţeleg că generaţiile s-au schimbat. O problemă cu care aceste mame se confruntă şi care spune mult despre natura relaţiei pe care acestea au avut-o este faptul că ele nu cresc aceşti copii alături de bărbaţii cu care i-au conceput, chiar dacă aceştia au recunoscut copiii”, spune asistentul social din Bozieni.

Cinci minore din comuna Văleni au devenit mame. Dintre acestea, patru sunt de etnie rromă. „Aceste fete nu au frecventat mai mult de 4 – 5 clase. Ele provin din familii sărace şi sunt nevoite să trăiască în condiţii precare. Prin campaniile umanitare realizate de Grupul de Acţiune Locală din comună, s-a reuşit ajutorarea acestor familii cu alimente, articole de îmbrăcăminte şi materiale de construcţii necesare pentru repararea locuinţelor în care trăiesc”, a spus Loredana Mihalcea, asistent social în cadrul Primăriei Văleni.

Multe dintre aceste mame nu pot beneficia de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, deoarece, în ultimele 12 luni anterioare naşterii, nu au fost la şcoală. „În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, pentru a beneficia de acest drept este obligatoriu ca mămicile, în cele 12 luni anterioare naşterii copilului, să fi urmat cursurile unei forme de învăţământ, la zi. Pe lângă această indemnizaţie, mămicile mai beneficiază şi de alocaţia de stat pentru copii, în cuantum de 200 de lei până ce copilul împlineşte vârsta de 2 ani şi 42 de lei după vârsta de 2 ani a copilului”, a precizat Mihaela Alungulesei, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ.