În acest sfârșit de săptămână, în perioada 9-10 martie, la Leiria, în Portugalia, s-a desfășurat Cupa Europei de aruncări de iarnă, la care România a participat cu un lot de șapte sportivi. Între aceștia s-a numărat și atleta romașcană Bianca Ghelber (SCM Bacău / CSA Steaua, antrenori Mihaela Melinte, Ana Mirela Țermure), în proba de aruncare a ciocanului.
În finala desfășurată duminică după-amiază, Bianca Ghelber a obținut medalia de argint, cu o cea mai bună aruncare măsurând 71,66 metri. Aurul i-a revenit sportivei daneze Katrine Koch (71,95 m), podiumul fiind completat de italianca Sara Fautini (70,58 m).
În cadrul competiției de la Leiria, România a mai obținut medalia de aur cu echipa masculină de seniori, o medalie de aur prin Alin Firfirică (CSA Steaua / CSM Onești) în proba de aruncare a discului, o medalie de argint prin Alexandru Novac (CSM București) la aruncarea suliței și o medalie de bronz la tineret U23, tot în proba de aruncare a suliței, prin Vlad Turcu (CSM București).
Video: Aruncarea Biancăi, de la minutul 05.41
Foto: Federația Română de Atletism, European Athletics
Comentarii