Roman, Neamț
Căutare site

ATITUDINI: O zi de vară

Mai precis de sâmbată, când am fost la cumpărături la Lidl, la puţin timp după prânz. Urmez un sfat strămoşesc şi anume acela de a nu te duce la supermarket cu burta goală, pentru că rişti să cumperi o juma’ de magazin.

Deci, îndopat ca o curcă, păşesc în paradisul mezelurilor şi al sticlelor cu vin. Spre sfârşitul competiţiei cu mine însumi (în scopul de a nu cumpăra ceea ce nu-mi trebuie), nu mică-mi fu mirarea să descopăr, pitite după un raft, patru cutii (sixpack-uri) de bere chinezească Tsingtao (se pronunţă ţâng-tao!). Zăceau acolo şi nu le băga nimeni în seamă. Pofticios, am luat o cutie, amintindu-mi de prânzurile din anii ’90 luate în restaurantele chinezeşti din Londra, împreună cu patronul meu de pe atunci. Renunţam uşor la vinul roşu pentru a bea Tsingtao în combinaţie cu raţă friptă.

Istoria acestei beri e încâlcită rău. Oraşul de la care se trage numele berii este undeva pe coasta estică a Chinei şi a fost un soi de colonie germană (erau şi ceva englezi pe-acolo) până pe la jumatea primului război, când l-au cucerit japonezii, pentru a-l ceda definitiv Chinei după pacea de la Paris. Cu tot cu fabrică. Ca şi la Efes Pilsner, localnicii (noii proprietari – statul chinez) au continuat să producă berea după reţeta germană. Iat-o acum într-un magazin german (Lidl), într-un oraş din nordul Moldovei (Roman), într-o zi de vară. Am răcit-o masiv în congelator ş-am băut-o toată, de unul singur, lucrând! Au! Profund iritat de temperatura lichidului ce trecea pe lângă el, molarul doi din dreapta sus a început să mă doară vârtos! Îmi venea să-mi tai capul! Repet, e sâmbătă şi suntem la Roman:

– pe poarta policlinicii un lacăt mai mare decât China;

– complexul stomatologic zăvorât pe toate părţile;

– după o oră de coadă (fără glumă!), la gemuleţ, la farmacia 32, obţin două Ketonal forte care nu ajută la nimic;

– înjur berea Tsingtao de toate alea şi o iau la fugă spre spitalul mare, la urgenţe; măcar să-mi taie falca (mă gândesc pe drum), dacă n-or putea face rost de un cleşte;

– cu puţină baftă (e 12 noaptea-se face deja duminică) obţin patru numere de telefon mobil de la o asistentă cu ciorapi 10 deni şi pantofi cu toc cu baretă la spate (ca pe catwalk), dar durerea nu mă lasă să mă bucur de amănunte;

– la primul număr de telefon intră mesageria, dar la al doilea răspunde cineva care îmi precizează că este un cabinet privat şi-mi repetă precizarea apăsând pe PRIVAT; nu-mi pasă!

– anestezie, extracţie nerv, obturare: un milion de lei vechi.

De ce nu avem urgenţe stomato? D-zeu ştie, n-am aflat încă, deşi am întrebat în stânga-n-dreapta. Ajung năuc acasă şi-mi promit să-i scot pe toţi (pe dinţi) într-o bună zi. În aceeaşi bună zi! Sper însă să fie iarna. E prea plăcută vara asta din 2013. Nici cald, nici frig, ploaie, soare, miros de tei, e plăcut…

Epilog: la trei zile de la evenimentele descrise mai sus, la un alt cabinet privat, molarul mi-a fost scos într-una dintre cele mai grele extracţii de care am avut parte vreodată. S-a rupt şi a durat mai bine de o oră. Alt milion. Au!

 

(Mihai Aldea)

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.