HomeSocialEducatie

Atelier de dans la „Danubiana”

Elevii au îmbinat interesul pentru cunoaşterea unei limbi străine cu mişcarea.

zumba 02Elevii de la Colegiul Tehnic „Danubiana” au avut parte de o experienţă inedită: o invitaţie la dans, chiar în timpul orelor de curs, venită din partea unei foste eleve a liceului. Sub genericul „Spaniola – muzica şi dansul cuvintelor”, elevii au participat la un atelier ce a avut ca prim obiectiv dezvoltarea unor aptitudini practice de educaţie pentru trup şi suflet, iar, mai apoi, implicarea elevilor în activităţi de voluntariat, care să contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă şi la creşterea calităţii comunicării între elevi, proveniţi din medii diferite. Concepută ca o îmbinare între limba spaniolă a muzicii latino, dans şi relaxare, coordonată de profesoarele Claudia Ștefănescu, Maricica Buzdugan şi Cristina Avădănei, activitatea a fost posibilă cu ajutorul unei foste eleve a şcolii, acum instructor de zumba la Centrul „Sfântul Leonard Murialdo” Roman, Monty Veronica Bărculescu, ce a animat, timp de o oră, elevii claselor a X-a şi a XI-a ce şi-au manifestat dorinţa de a participa la atelierul de dans, desfăşurat în sala de sport a instituţiei. Activitatea a fost dedicată Zilei europene a limbilor străine, îmbinând mesajul comunicării, transmis prin muzică, cu mişcarea şi spiritul de echipă. „Impactul asupra participanţilor a fost unul pozitiv, elevii exprimându-şi nu doar bucuria, ci, mai ales, dorinţa de a relua experienţa în viitorul apropiat”, a precizat profesoara Cristina Păun, director adjunct al Colegiului Tehnic „Danubiana”.

Comentarii

WORDPRESS: 0