Ministerul Dezvoltării a anunțat miercuri, 8 noiembrie, că 54 de noi proiecte primesc finanțare la nivel național, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și o parte dintre autoritățile publice locale contractante.
Proiectele, în valoare totală la nivel național de 895.334.601,74 de lei, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare, construirea unor poduri și podețe, realizarea sau amenajarea trotuarelor cu acces inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice, a șanțurilor, a acceselor către proprietăți și a unor parcări, precum și înființarea sau dezvoltarea unor sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Din județul Neamț, în această alocare a primit finanțare un proiect al comunei Făurei, privind reabilitarea drumurilor de interes local și podurilor, în valoare de 10.917.377,15 lei.
„Ca om cu experiență în administrație, am promovat dintotdeauna comunicarea cu autoritățile locale, de aceea, atât eu, cât și echipa mea vă punem la dispoziție întreaga expertiză pentru implementarea proiectelor care să conducă la creșterea standardului de viață al tuturor cetățenilor țării și la reducerea disparităților regionale”, a declarat cu acest prilej ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.
Comentarii