Biroul de Evidență a Persoanelor din cadrul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor Roman invită, la sediul instituţiei din Roman, situat pe strada Ştefan cel Mare, numărul 246, toţi cetăţenii care au actul de identitate cu termenul de valabilitate expirat şi pe cei care au împlinit vârsta de 14 ani şi nu au solicitat eliberarea primului act de identitate în termenul prevăzut de lege.
Vor avea asupra lor actul de identitate, cartea de alegător şi documentele necesare eliberării unui nou act de identitate.
Acest apel este făcut pentru că se apropie perioada în care romașcanii și locuitorii satelor din împrejurimi care sunt plecați în străinătate se întorc acasă, și foarte mulți dintre ei sunt nevoiți să își schimbe actele de identitate, care au expirat între timp. Pentru a evita să reapară aglomerația din fiecare vară, lucrătorii de la Biroul de Evidență a Populației îi invită pe cetățenii care sunt acasă și știu că trebuie să le expire actele de identitate să vină din timp să depună documentele necesare pentru preschimbare.
Minorii, care trebuie să își facă prima carte de identitate, trebuie să meargă însoţiţi de unul dintre părinţi sau de un reprezentant legal, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97 din 14 iulie 2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
Programul de lucru cu publicul în vederea depunerii documentelor este Luni: 08.00 – 13.00;
Marţi: 08.00 – 13.00; 14.00 – 16.00; Miercuri: 08.00- 13.00 și Joi: 08.00 – 13.00; 14.00 – 18.30.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol