În ultimele zile, în județul Neamț au avut loc mai multe evenimente rutiere în urma cărora pietoni au fost răniți, deși se aflau pe zona de siguranță a drumului, pe trecerea pentru pietoni. În acest context, la data de 1 octombrie, Serviciul Rutier Neamț a desfășurat o nouă acțiune pentru depistarea și sancționarea abaterilor privind neacordarea de prioritate pietonilor, informează IPJ Neamț.
Datele IPJ Neamț arată că, în cursul anului 2024, la nivelul întregului județ au fost înregistrate 54 de evenimente rutiere pe fondul neacordării de prioritate pietonilor, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața, 12 au fost rănite grav și 44 de persoane au fost rănite ușor. Anul acesta, până la data curentă, pe fondul aceleiași cauze, au fost înregistrate pe raza întregului județ 40 de evenimente rutiere, în urma cărora două persoane și-au pierdut viața, opt au fost rănite grav și 32 au fost rănite ușor.
„Trecerea de pietoni trebuie să rămână un spațiu sigur pentru fiecare dintre noi. De aceea, câteva lucruri simple pot face diferența. Pentru șoferi: încetiniți înaintea trecerilor, fiți atenți la persoanele care se apropie de marginea drumului și oferiți prioritate cu răbdare și respect. O secundă de atenție în plus poate salva o viață. Pentru pietoni: chiar dacă aveți prioritate, asigurați-vă că șoferii au observat intenția de a traversa. Un contact vizual poate preveni un moment periculos. Siguranța pe trecerea de pietoni începe cu responsabilitatea fiecăruia. Doar împreună putem transforma aceste spații în zone de încredere pentru toți participanții la trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Zonele cu risc ridicat, analizate de autorități
Și în municipiul Roman, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe accidente rutiere în care au fost implicați pietoni. Cu acest prilej, reprezentanții municipalității au transmis că vor continua să analizeze zonele cu risc ridicat, pentru a lua eventuale măsuri suplimentare.
Conform Primăriei Roman, pentru siguranța rutieră, în oraș sunt instalate în 34 de locații limitatoare de viteză modulare, în 18 locații limitatoare din asfalt (în zona centrală și pe aleile dintre blocuri), în total fiind aproximativ 205 treceri de pietoni pe raza municipiului.
Recent, în unele zone cu trafic intens sau unde, în trecut, au avut loc accidente grave, au fost amplasate instalații și semnalizări suplimentare, precum semaforul de pe strada Mihai Viteazul, la intersecția cu strada Anton Pann, în zona Școlii „Calistrat Hogaș”, sau semaforul de pe strada Bogdan Dragoș, la intersecția cu strada Tineretului.
„Dincolo de ceea ce face administrația, responsabilitatea revine și fiecăruia dintre noi. Trebuie să fim atenți în trafic, fie că suntem pietoni, bicicliști sau șoferi. Respectul pentru reguli și pentru cei de lângă noi salvează vieți! Eu, ca primar, mă implic și voi continua să analizez zonele cu risc ridicat pentru a lua măsuri suplimentare. Administrația își face treaba, însă e nevoie și de atenția și responsabilitatea noastră, a tuturor, în trafic. Haideți să demonstrăm că suntem o comunitate unită și grijulie, pentru ca Romanul să fie un oraș sigur nu doar prin infrastructură, ci și prin comportamentul fiecăruia dintre noi”, a transmis primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu.
Inițiative legislative pentru reducerea accidentelor
Acesta a mai precizat că a discutat cu mai mulți parlamentari pentru noi prevederi legislative necesare protejării vieților și reducerii accidentelor în care sunt implicați pietoni sau conducătorii de biciclete și trotinete.
Măsurile se vor referi, între altele, la: stabilirea unei vârste minime pentru utilizarea bicicletelor (14 ani) și trotinetelor (16 ani) pe drumurile publice, obligația purtării căștii de protecție și dotarea trotinetelor cu lumini și claxon, limitarea vitezei la 25 km/h și controale sporite din partea Poliției, care să fie dotată cu radare specifice, sancțiuni pentru consumul de alcool sau substanțe interzise în timpul utilizării acestor vehicule sau introducerea RCA obligatoriu pentru trotinetele electrice.
„Pentru Roman, aceste schimbări sunt esențiale. Orașul nostru are din ce în ce mai mulți utilizatori de biciclete și trotinete, iar siguranța lor trebuie pusă pe primul loc. Prin reguli clare și responsabilizare, contribuim la un trafic mai civilizat, mai sigur și mai prietenos pentru toți. Ne dorim ca Romanul să fie un oraș modern, unde mobilitatea alternativă este încurajată, dar și reglementată corect, astfel încât să putem preveni accidentele și să oferim părinților, tinerilor și tuturor participanților la trafic mai multă încredere și liniște”, a mai transmis primarul Laurențiu Leoreanu.
Foto: IPJ Neamț












Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol