Romanul îmbracă straie de sărbătoare în perioada 15 – 21 mai, când are loc cea de-a VIII-a ediție a Zilelor municipiului Roman. Principalele manifestări se vor ține în centrul orașului, acolo unde traficul va fi închis de joi seară, 18 mai și până duminică, 21 mai. Mai mulți artiști vor concerta pe scena amenajată lângă sediul Primăriei, printre care cele mai răsunătoare nume aparțin formației Bere Gratis și cântăreței Andra.
”Conducerea Primăriei municipiului Roman a finalizat programul pentru ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Roman. Ca-n fiecare an, sărbătoarea se va desfăşura în perioada 15-21 mai. Pe lângă evenimentele tradiţionale, o noutate o reprezintă „Ziua porţilor deschise”, ce va avea loc pe 15 mai, când romaşcanii pot participa la vizite organizate la Casa Bunicilor, Centrala Hidroelectrică Roman 1, Parcul municipal şi serele municipiului. De asemenea, o noutate o reprezintă şi organizarea unui tur ciclist prin municipiu, cu sosire în Piaţa Roman Vodă. Printre cei care vor concerta în serile de vineri, sâmbătă şi duminică se numără: Ansamblul „Răzeşii de la Pogăneşti”, Petrică Mâţu Stoian, Alessia, Hevito, Bere Gratis şi Andra. În curând, programul final va putea fi consultat şi pe pagina oficială a instituţiei, la adresa www.primariaroman.ro”, anunță reprezentanții Primăriei Roman.
Ca-n fiecare an, în instituțiile de cultură vor fi susținute mai multe simpozioane și conferințe. Și tinerii liceeni vor avea posibilitatea, ca-n fiecare an, să concureze la parada costumelor și la susținerea de scenete tematice. Nu vor lipsi galele de premiere ale celor mai implicați romașcani în viața comunității, a elevilor și profesorilor care au rezultate meritorii la concursurile naționale, precum și deschiderea unor terase de alimentație publică. Pentru toate manifestările și premierilor, consilierii locali au aprobat un buget de 130.000 de lei.
Printre cei care vor mai susține concerte cu ocazia Zilelor Municipiului Roman se numără și cântăreți de muzică populară. Conform programului, vineri, 19 mai, spectacolul începe de ora 17:00 cu muzica ambientală la scenă, după care, de la ora 18:00, vor susține spectacole Ansamblul „Răzeșii de la Pogănești”, Ansamblul „Vatra cântecelor noastre”, MC Doina Mirea și Petrică Mâțu Stoian. Sâmbătă, pe 20 mai, de la ora 19:30, vor concerta Jull, Constantin Bahrin, Alessia și Bere Gratis. Duminică, 21 mai, de la ora 19:30, voia bună va fi întreținută de Roxana Nemeș și Hevito MC – Jull și, bineînțeles, Andra.
Comentarii