Prima paginăSport

Anca, a cincea în Europa şi a şaptea în lume, este în lotul României pentru Jocurile Olimpice Europene de la Baku

Dimensiune text

6.000 de sportivi se întrec, la Baku, în 30 de discipline sportive. România are o echipă de 147 de sportivi. Romașcana Anca Mădălina Petrea ne reprezintă. Sportiva s-a transferat în 2014 de la Clubul Atletic Roman la CSM Sfântu Gheorghe. 

Anca Mădălina Petrea, a treia sportivă de la stânga

Anca Mădălina Petrea, a treia sportivă de la stânga

Romașcana Anca Mădălina Petrea face parte din lotul de lupte al României pentru Jocurile Olimpice Europene care au loc la Baku. Pe 15 iunie, tânăra a luptat la categoria 60 de kilograme. Anca Mădălina Petrea are peste 30 de medalii la diferitele categorii de vârstă și de greutate, de la 59 de kilograme, până la 63 de kilograme. Sportiva are o carieră impresionantă și s-a transferat în 2014 de la Clubul Atletic Roman la CSM Sfântu Gheorghe. Anca Petrea, multiplă campioană naţională la lupte, ocupantă a locului al cincilea la Campionatul European în 2011, la juniori, spunea, în ianuarie 2012, că este pe cale de a pune capăt unei cariere sportive de şapte ani, deşi era în perioada de încheiere a junioratului şi abia trecuse la seniori. Lipsa condiţiilor de trai, măcar apropiate de decenţă, au adus-o pe campioana romaşcană în pragul unei decizii forţate de factori externi, generată de lipsa de consideraţie faţă de munca şi de rezultatele muncii sale, adică peste 30 de medalii la campionatele naţionale, cele mai multe de aur, la grupele de vârstă prin care a trecut, de la copii şi pînă la seniori. Sportiva a împlinit 24 de ani în 20 ianuarie 2015 și a început luptele la vârsta de 14 ani, la Clubul Atletic Roman, cu antrenorul Dumitru Artene. Măsura talentului şi a efortului depus la antrenamente s-a văzut imediat. Medaliile au început să curgă şi visul Ancăi părea din ce în ce mai frumos. O carieră ce se anunţa ca strălucită prindea contur şi grijile vieţii cotidiene erau trecute cu vederea, pentru că pe salteaua de concurs victoriile se înnodau, aducând cu ele şi satisfacţia sufletească: o bucurie specifică perioadei copilăriei, în care pui la inimă lipsurile, pentru o clipă şi, apoi, treci peste ele, cu entuziasm, unul alimentat şi de laudele celor mai mari. Și aşa, an după an, Anca a ţinut capul de afiş al întrecerilor naţionale, deşi a fost şi este legitimată la un club mic, dintr-un oraş mic, fără potenţă financiară. Încă junioară, a cucerit medalia de bronz şi la senioare. A fost a cincea în Europa şi a şaptea în lume, la junioare. Cele mai multe dintre rezultate au fost obţinute la categoria 59 de kilograme, dar a avut performanţe de invidiat şi la categorii superioare de greutate.

În deschiderea spectacolului a cântat și Lady Gaga

La ceremonia de deschidere de la Baku au participat mii de sportivi și vizitatori, iar organizatorii le-au oferit un spectacol de zile mari. Dansuri, numere de acrobație și focuri de artificii au făcut parte din festivitatea de pe stadionul Național din Baku. Nu a lipsit flacăra oficială a competiției, dar nici muzica tradiționala azeră. În deschiderea spectacolului a cântat Lady Gaga. Defilarea delegațiilor sportive a început cu Grecia, urmată de Moldova, România, Rusia și alte țări. Echipa Armeniei a fost huiduită de spectatori. Potrivit presei, totul s-a întâmplat din cauza situației tensionate dintre Armenia și Azerbaijan. Dintre liderii europeni, la ceremonie au asistat premierul României, președintele Rusiei, Belarusului, Turciei și alți șefi de stat. Peste 6.000 de sportivi se întrec la 30 de discipline sportive la Baku, competițiile fiind găzduite de 18 baze sportive, urmând să se acorde 253 de medalii de aur. România participă cu o echipă care cuprinde 147 de sportivi, 83 de băieți și 64 de fete, care se vor întrece la 22 de discipline sportive. Șeful de misiune al României la Jocurile Europene de la Baku este Alexandru Epuran, iar Florin Gurbănescu va fi adjunct al șefului de misiune.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0