Amenzile pentru apelurile false la 112, majorate până la 5.000 de lei

HomeSocial

Amenzile pentru apelurile false la 112, majorate până la 5.000 de lei

 

Guvernul a majorat, în ședința de marți, 27 august, nivelului amenzilor în cazul apelurilor false la numărul de urgență 112, conform unui anunț făcut de premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern, în cadrul unui pachet legislativ ce vizează sistemul 112.

Astfel, nivelul de amenzi în cazul apelurilor false la 112 va crește de până la cinci ori, amenzile urmând a fi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei. Până acum, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se pedepsea cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei, conform OUG 34/2008.

După cum arată o raportare a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cel care administrează Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în județul Neamț au fost efectuate anul trecut 339.359 de apeluri la 112. Dintre acestea, 199.398 au fost apeluri non-urgente. Un cetățean din județul Neamț a stabilit, anul trecut, un nedorit record, sunând nu mai puțin de 18.390 de ori la 112 în primele zece luni ale anului, o medie de circa 60 de apeluri pe zi. Din totalul apelurilor primite la numărul unic de urgenţă 112 la nivel național, 54,9% dintre apeluri au fost în 2018 pentru situaţii non-urgente.

După cazul „Caracal” din luna iulie, serviciile de urgență din țară s-au confruntat cu o avalanșă de apeluri false la 112, semnalând în fals situații de persoane răpite sau dispărute. Unul dintre acestea s-a întâmplat chiar în județul Neamț, în data de 16 august, când o tânără a anunțat că ar fi fost răpită, legată la mâini și dusă într-o locație necunoscută – dar, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că apelul a fost efectuat de către o minoră de 15 ani, din Văleni, care a fost identificată în timp ce se afla împreună cu familia sa la domiciliu și care a declarat că a dorit să facă o farsă. Minora a fost sancționată contravențional conform OUG 34/2008 pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și pentru alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, iar mama minorei a fost sancționată contravențional conform Legii 61/1991 pentru neluarea de către părinți spre creștere și educare a unui minor în vârstă de până la 16 ani.

Apelul Poliției Române

La finalul săptămânii trecute, Poliția Română a adresat un apel public în vederea conștientizării gravității apelurilor false la 112.

„Nu mai reprezintă un secret faptul că, în ultima perioadă de timp, ne confruntăm cu foarte multe apeluri false, în care se reclamă, într-o proporție îngrijorătoare, răpirea unor persoane, lipsirea de libertate sau sechestrarea.

Ieri (n.r. – sâmbătă, 24 august), a fost prezentat în spațiul public ultimul caz înregistrat în București, unde peste 80 de polițiști, timp de mai multe ore, au căutat o adolescentă, pentru ca totul să se dovedească a fi o glumă proastă.

Din păcate, nu a fost un caz singular. Astăzi, vorbim de Sibiu, unde o femeie și-a alertat familia că este lipsită de libertate, în condițiile în care anunțase că are cu ea și copilul de 1 an și 8 luni. În realitate, femeia în vârstă de 30 ani încerca să își construiască o apărare față de concubinul său, căruia i-ar fi sustras portofelul. Acum, tânăra este cercetată penal pentru inducere în eroare a organelor judiciare. Și în cazul de la Sibiu vorbim tot despre zeci de polițiști angrenați în operațiunile de căutare.

Pe cale de consecință, stimați cetățeni, venim în fața dumneavoastră pentru a vă cere sprijin și înțelegere. Problema apelurilor false la 112 nu este numai una instituțională, ci a tuturor celor care au, la un moment dat, nevoie de ajutor.

Dacă sunteți copii, nu vă jucați cu 112! Poate alți copiii, în acel timp, au nevoie urgentă să ajungă cineva la ei. Dacă sunteți părinți, învățați-i pe cei mici la ce se folosește 112. Explicați-le că acest număr nu este de joacă. Și nu în ultimul rând, pentru noi, cei maturi, 112 nu este un mijloc de a crea alibiuri.

Să nu uităm că sutele de polițiști angrenați în căutarea unor prezumtive victime sunt aceeași care trebuie să intervină la urgențe reale. Mai mult, în spatele a ceea ce se vede în spațiul public, la o astfel de intervenție –  de cele mai multe ori acele patrule de poliție – sunt specialiști, tehnică de localizare, logistică, decidenți, procurori sau polițiști.

Pentru eficiența acestui întreg angrenaj, acești oameni ar trebui să se ocupe de situațiile reale. Cele în care viața unor vecini, prieteni, rude sau cunoștințe de ale noastre, este pusă în primejdie. Aici nu vorbim doar de utilizarea unor resurse ale Poliției, pentru că Poliția trebuie să răspundă la fel la orice astfel de alerte – false sau adevărate. Vorbim de timpii pe care îi putem pierde pentru intervențiile reale, din cauza unor alarme false.

Așadar, fac un apel de urgență PENTRU numărul de urgență 112. Să nu ne jucăm cu viața și cu sănătatea semenilor! Într-o zi, este posibil să avem noi nevoie de ajutor”, a fost mesajul transmis de comisar-șef de poliție Adina Maftei, din cadrul Centrului de Informare și Relații Publice al IGPR.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0