Romaşcanii care nu şi-au plătit amenzile au fost puşi la treabă de judecători.
Plata amenzilor primite din partea instituţiilor statului nu este opţională, iar amânarea achitării contravenţiilor duce la aplicarea de penalităţi şi, într-un final, la executarea silită. Conform legislaţiei în vigoare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta sau organul constatator – Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul de Jandarmi, unitatea administrativ-teritorială reprezentantă prin primar, Poliţia Locală – sesizează instanţa, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
În baza acestor prevederi legale, în anul 2013, Primăria Roman a avut parte de forţă de muncă din partea a 23 de persoane.
„În 2013, instanţa a dispus efectuarea de ore de muncă în folosul comunităţii, pentru sancţiuni contravenţionale, pentru 23 de persoane, media fiind de 50 de ore pentru fiecare”, a afirmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Roman.
Anul trecut, la nivelul Judecătoriei Roman au fost înregistrate 318 dosare având ca obiect reexaminarea sancţiunii contravenţionale.
„Cel mai mare număr de ore ce au trebuit prestate de o persoană a fost de 100 de ore de muncă în folosul comunităţii, iar valoarea amenzii a fost de 500 de lei. Precizăm că înlocuirea amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii nu mai este condiţionată de consimţământul contravenientului, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1354/2008”, a afirmat judecătorul Vasile Smeu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Roman.
Abaterile săvârşite de persoanele care au fost obligate să presteze muncă în folosul comunităţii au fost la legea privind normele de convieţuire socială şi la legislaţia rutieră.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol