HomeActualitate

Amenințările au efecte penale

Mai multe persoane care au ameninţat poliţişti au fost trimise în judecată pentru ultraj. În ultimii ani au fost înregistrate peste 20 de cazuri de ultraj.

Cazurile de ultraj nu reprezintă o raritate pentru magistraţii romaşcani. În ultimii cinci ani, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au instrumentat peste 20 de dosare în care persoane ce reprezintă autoritatea au fost ameninţate sau lovite de cei verificaţi. Cele mai recente cazuri de ultraj care vor fi judecate de judecătorii romaşcani au avut loc anul acesta.

În luna septembrie, poliţiştii de la Postul de Poliţie Doljeşti au fost anunţaţi într-o seară, în jurul orei 22.00, că un client al unui bar din Buruieneşti a spart geamul uşii de la intrarea localului. Poliţiştii au mers la locul faptei, au discutat cu personalul din bar, apoi au plecat în căutarea făptaşului. L-au găsit relativ repede, în alt local. Oamenii legii l-au luat la întrebări cu privire la ceea ce făcuse mai devreme, dar Cristian S. s-a enervat şi i-a ameninţat pe poliţişti că „le ia gâtul” şi lor, şi familiilor acestora. Tânărul nu este la prima întâlnire cu legea. Acesta are la activ o condamnare de o lună de închisoare cu suspendare, din cauză că a distrus două „păcănele”, nervos că nu câştigase la aparate.

Tot din cauza unei asemnea maşini de joc s-a ales cu dosar penal şi un bărbat din Roman. În luna iulie, Dumitru D. şi-a încercat norocul la „păcănele” într-un bar din Pietonalul Ștefan cel Mare. A pierdut banii „investiţi” şi, de supărare, s-a dus la toaleta barului, a luat un sul de hârtie igienică şi a început să „redecoreze” localul, apoi s-a dus la o masă la care erau mai multe perosane. Văzând că Dumitru D. devine agasant, barmanul a chemat personalul unei firme de pază. La local au ajuns doi agenţi ai firmei de pază, au vrut să-l scoată pe client afară, dar nu au avut succes, aşa că au cerut ajutorul unei patrule de la Poliţia municipiului Roman. Astfel, la bar au ajuns doi poliţişti. Oamenii legii au încercat să discute cu barmanul şi cu alte persoane, dar Dumitru D. a devenit „recalcitrant” şi cele două echipaje – al firmei de pază şi al Poliţiei municipiului Roman – au decis să ceară ajutor suplimentar, astfel că au solicitat prezenţa unui al doilea echipaj de la Poliţia municipiului Roman. Abia după ce la bar au ajuns şi ceilalţi doi poliţişti, Dumitru D. a fost dus la sediului Poliţiei Roman. În camera de audiere, Dumitru D. a aflat că va fi amendat pentru comportamentul său şi, atunci, a început să-i înjure pe poliţişti. Pentru că ameninţările au fost strigate în gura mare, de faţă cu toţi cei prezenţi, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj şi, acum, va fi judecat pentru ceea ce a făcut atunci.

Ultrajul reprezintă „ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii”.

Comentarii

WORDPRESS: 0