Șapte persoane au ajuns cu salvarea la spital, în urma unei agresiuni

HomeActualitate

Șapte persoane au ajuns cu salvarea la spital, în urma unei agresiuni

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț au fost solicitate să intervină duminică, 15 septembrie, în jurul orei 18, în comuna Boghicea, în satul Nistria, în sprijinul victimelor unei agresiuni.

În urma incidentului, șapte persoane au fost transportate de ambulanțe la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman: trei bărbați de aproximativ 46, 43 și 24 de ani, doi tineri de 18 ani și două minore de 16 și 15 ani. Victimele prezentau diverse răni: politraumatisme, traumatisme cranio-cerebrale și cranio-faciale, traumatism toracic, plăgi înjunghiate superficiale sau politcontuzii, arată reprezentanții SAJ Neamț.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice, urmând a se stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul, a precizat agent principal de poliție Maria Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0