HomeSocialSanatate

Alcoolul şi drogurile bagă tinerii în comă

Doi tineri au fost aduşi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, unul în comă posibil toxică, altul în comă alcoolică.

Este alarmantă vârsta la care tinerii ajung să intre în comă din cauza consumului de alcool sau droguri. La sfârşitul săptămânii trecute, un adolescent în vârstă de 15 ani, din Roman, a fost adus la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă din Roman în stare de comă profundă. „Pacientul nu mirosea a băutură şi nici nu s-au găsit în preajma lui droguri sau alte medicamente. Se afla într-o comă posibil toxică. Nu s-a putut stabili exact care a fost cauza. Neurologic, nu s-a găsit nimic care să nu fie în regulă”, a declarat Letiţia Damoc, managerul general al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ. Conform cadrelor medicale, se suspectează că ar fi vorba despre o comă indusă de ingerarea unor droguri. În prezent, se efectuează toate analizele necesare pentru a stabili exact care a fost cauza inducerii acestei stări.

O altă situaţie, la fel de gravă, a fost cea a lui O.M., de 17 ani, din localitatea Moldoveni. Acesta a fost adus la spital, tot la finalul săptămânii trecute, în comă alcoolică. Acest caz a fost adus şi în atenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Comentarii

WORDPRESS: 0