Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați sâmbătă, 7 septembrie, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat de mai multe persoane. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 7 septembrie, în timp ce un bărbat, în vârstă de 46 de ani, se afla într-un centru comercial din municipiul Roman, pe fondul unor discuții în contradictoriu, acesta s-ar fi refugiat într-o încăpere nedestinată publicului, unde ar fi fost lovit de trei bărbați din municipiul Roman.
„Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26 din 2024, aceasta nedorind emiterea unui ordin de protecție provizoriu. La data de 7 septembrie, în urma probatoriului administrat, față de cei trei bărbați, în vârstă de 29 de ani, 35 de ani, respectiv 38 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 193, alineat 1, din Codul Penal”, a precizat a precizat agent principal de poliție Maria Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Pe pagina Sindicatului Europol Neamț au fost publicate și imagini video ale incidentului, cu mențiunea: „Trei tineri puși pe scandal s-au hotărât să-i dea o lecție unui bărbat care le-ar fi vorbit urât! L-au fugărit până în incinta unui centru comercial, unde l-au prins și l-au bătut cu o cruzime de nedescris! Modul în care au acționat, cu violență și fără pic de milă, nu l-a convins pe procurorul de caz să solicite arestul preventiv pentru cei trei bătăuși! Au fost doar reținuți, de către polițiști, 24 de ore!”
ATENȚIE! IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!
Video: Facebook / Sindicatul Europol Neamț
Comentarii