Momentul mult aşteptat de către fermieri a sosit. S-a dat startul noului Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală. Cei interesaţi îşi pot face dosarele.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) Neamţ anunţă lansarea, în perioada 25 martie – 30 octombrie 2015, a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pentru primele submăsuri din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Pentru această sesiune, fondurile disponibile „Investiţiilor în exploataţii agricole” sunt de aproximativ 206 milioane de euro, iar cele destinate „Sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri” sunt de 111 milioane de euro.
„Lansarea primelor măsuri de finanţare din PNDR 2014 – 2020 vine cu o serie de elemente şi soluţii inovative, care vor asigura o gestionare eficientă şi transparentă a fondurilor europene şi, totodată, vor facilita accesul la finanţare. Această facilitare este asigurată prin scurtarea perioadelor de evaluare şi selecţie a proiectelor şi prin aplicarea de simplificări procedurale şi mecanisme utile potenţialilor beneficiari (depunere online, bază de date cu preţuri de referinţă, procedură de achiziţii private online etc.)”, a comunicat Agenţia.
De asemenea, AFIR primeşte exclusiv online cererile de finanţare pentru submăsura referitoare la investiţii în exploataţii agricole, iar pentru submăsura care vizează sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri depunerea cererilor de finanţare se va realiza în format tipărit sau online. Termenul estimat pentru evaluarea proiectelor este de 37 de zile lucrătoare de la sfârşitul lunii în care au fost depuse respectivele proiecte. Acest termen se poate majora cu zece zile lucrătoare, dacă sunt în evaluare proiecte pe două sau mai multe sub-măsuri.
PNDR 2014 – 2020 are alocată o sumă de 8,128 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională de 1,3 miliarde de euro, care vor fi puse la dispoziţia fermierilor în perioada următoare.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol