„Afacerile nu se fac cu prietenii!”

I se spune „Transformer”, dar îl cheamă Ion Savu și e agent de vânzări de 15 ani. Îi place meseria pentru că-i oferă diversitate și libertate de mișcare, dar, ca orice meserie, și aceasta are riscurile ei. „Mi s-a întâmplat o dată ca un client să nu-și plătească marfa și, pentru că nu am avut ce recupera din marfă, dar nici banii nu i-am văzut, aceștia mi-au fost opriți din salariu. Era vorba de 65 de milioane de lei vechi, care mi s-au oprit din salariu, în rate, într-un an. S-a considerat că eu sunt vinovat pentru că n-am știut să-l gestionez!”, mărturisește agentul nostru.

Astfel de situații se întâmplă des. Într-un caz, când unui agent de distribuție i-a fost spartă mașina plină cu țigări, fiindu-i tăiată tabla, i s-a imputat toată marfa lipsă, tot făcându-i poprire pe o parte din suma ce-i revenea la salariu. Atunci pierderea era de vreo 200 de milioane de lei vechi. Omul s-a lecuit și, după o vreme, a împrumutat bani de la bancă ca să-și plătească datoria și a plecat.

„Un agent de vânzări are de îndeplinit niște ținte pe volume de vânzări. Ca să poată face asta, ideal e să se angajeze la o firmă de distribuție  care lucrează cu producători, oferind, astfel, prețuri competitive. Acolo, pe lângă salariu, ești bonusat și de producător. Cum era Interamalul, care lucra cu șapte producători direcți. Era cea mai bună firmă de pe piață. Pentru succes trebuie să ai har. Am învățat să citesc clienții după voce, după cum spun «Buna ziua!». Dacă răspund la salut liniștiți, știu că am cu cine sta de vorbă, dacă nu, scurtez discuțiile și plec. Oamenii apreciază persoanele vesele, care știu să glumească. Mie mi se pare simplu acum. Cred că e ușor de abordat un om. Fața te dă de gol! Te ajută să fii prezentabil, să ai grijă ce vorbești și, chiar și glumele trebuie să le faci cu bun simț”, zice vânzătorul romașcan.

Se întâmplă, uneori, ca unor colaboratori sau colaboratoare să le placă atât de mult de agenți încât să le facă avansuri. În situațiile astea, ține de diplomație să știi să ții omul la distanță, atât cât să nu-l îndepărtezi de tot, pentru că altfel intri în conflict de interese.

„Nu, nu! Nu-i bine să ai relații personale cu clienții! Și nici de prietenie! Chiar mi s-a întâmplat ca un client să mă invite la șpriț. Azi așa, mâine așa, pe urmă a început să ceară marfă pe credit și a devenit rău platnic. Foarte greu am recuperat banii de la el. De atunci, m-am ars. Nu mai fac din astea. Prietenia e prietenie și afacerile sunt afaceri. Dacă vrea careva să fim prieteni, nu mai fac afaceri cu persoana respectivă. Așa e în ziua de azi! Interesul poartă fesu! Niciodată nu-ți dă nimeni ceva pe gratis. 90% din oameni își urmăresc interesele în sfera prieteniei. M-am ars și am învățat să spun nu! Dacă vor să rămânem prieteni, bine, dacă nu, asta e! Afacerile nu se fac cu prietenii!”, afirmă Ionuț.

„Aveam o mașină care mergea ca «Flintstone»”

„În anul doi de facultate, m-am angajat ca agent de vânzări. Eram în Iași. Prima dată m-am dus la o fabrică de pâine. Era în 2002. Eu aveam 21- 22 de ani. Salariul pe care mi-l ofereau era de zece milioane. Începeam la cinci dimineața și terminam la cinci seara. Trebuia să pun pâinea fierbinte în lăzi, să o încarc în mașină și să o duc la clienți. Când am văzut «papucul», să înnebunesc. Mergeam ca «Flintstone». În mijlocul mașinii era o gaură mare, iar acte la ea, nici vorbă. Era dezmembrată toată mașina. După prima zi, seara la cinci, aveam mâinile duble. Am predat cheile, le-am mulțumit frumos și asta a fost. Nici bani nu mi-au trebuit! Dar de muncă tot voiam. Așa că am căutat altă firmă. Tot de vânzări. M-am angajat la o firmă distribuitoare de piese auto, unde am dat, pe lângă interviu, test de conducere. Aveau mașină nou-nouță. Am stat la firma asta niște ani și am bătut pentru ei toată România. Până și lui Giovani Becali i-am vândut piese auto. Avea magazin în Tulcea. Cel mai greu a fost când m-am dus în București. Eu, ca moldovean, trebuia să-mi pun limba pe bigudiuri. Am murit și n-am simțit! M-am chinuit două luni să scap de regionalisme”, povestește Ionuț Savu.

Țeapă marcă italiană

„Pe urmă, am plecat, ca majoritatea din generația mea, în Italia. M-am angajat la o firmă de electricitate, am învățat meserie, pentru ca, pe urmă, să-mi fac propria firmă. Lucram pentru o firmă care punea panouri fotovoltaice, pentru o bancă, iar, mai pe urmă, la o clădire din Parma. Lucrarea de la sediul de birouri de acolo am obținut-o pe recomandare. Era dată în subantrepriză. M-au tot întârziat cu banii până am terminat lucrarea, moment în care au și dispărut. Mai caută dacă mai ai pe cine. Atâtea subcontractări au fost, încât li s-a pierdut urma. Am intrat în faliment și m-am întors în România, unde m-am apucat, din nou, de vânzări!”, rememorează agentul.

„Abia acum pot spune că am ajuns la nivelul potrivit mie. Nu mai am target, număr de clienți… Pot să vând ce vreau și cui vreau, ceea ce e ideal. Nu e bine când ești forțat să vinzi, pentru că tu, ca agent, pentru o simplă prezență la raft a unui produs, poți ajunge să pierzi omul ca și client”, conchide Ionuț Savu.