Avocatul Bourceanu a fost singurul candidat pentru președinția organizației tineretului social democrat din Neamț. Președinte executiv a fost ales Alexandru Iștoc, de la TSD Roman.
Sâmbătă, 5 octombrie, Tinerii Social Democrați (TSD) din Neamț au fost chemați să-și aleagă noile structuri de conducere. Structura de tineret, care face parte din Organizația PSD Neamț, a dat dovadă de o organizare exemplară, dovadă că, în sala de festivități a Consiliului Județean au fost prezenți peste o sută de tineri social democrați. Remarcabil a fost faptul că TSD Roman a avut una dintre cele mai numeroase delegații, care l-a susținut pe tânărul avocat Adrian Bourceanu pentru un nou mandat la conducerea organizației. Dacă șefia TSD Neamț a fost adjudecată de unicul candidat, Adrian Bourceanu, pentru funcția de președinte executiv a fost o adevărată competiție între Florin Spătaru, de la TSD Piatra Neamț, și Alexandru Iștoc, de la TSD Roman. Acesta din urmă a fost ales președinte executiv cu 29 de voturi, din cele 51 valabil exprimate, în vreme ce contracandidatul său a obținut 21, un vot fiind anulat.
La conferința de alegeri au participat senatorii Ioan Chelaru și Leonard Cadăr, deputații Ionel Arsene-președintele PSD Neamț, Vlad Marcoci și Liviu Harbuz, dar și președintele Organizației de Femei Social Democrate Neamț, Emilia Arcan.
Invitații au transmit mesaje de sprijin față de tineretul social democrat, Răzvan Bobeanu, unul dintre membrii fondatori ai organizației de tineret, actualmente vicepreședinte al PSD Neamț, încurajându-și colegii:
„Această organizație are un istoric frumos, chiar și la nivel național, dar uneori se evită să se spună și lucrul acesta, că am deținut funcția de secretar general al TSD la nivel național. Am credința că această structură are și un viitor. Aveți un lider care știe să strângă oamenii în jurul său, aveți tineri de valoare. Organizația de tineret poate fi o rampă de lansare la nivel politic, dar trebuie să-ți impui părerea la nivel politic și administrativ. Dacă vă îndepliniți acest obiectiv, atunci vine și funcția politică. Sunt puțini cei prezenți care mai fac parte din organizația pe care am înființat-o în 1999. Mulți au confirmat apoi în structurile superioare ale partidului. Cu siguranță, din rândul celor prezenți în această sală, vom avea viitorii reprezentanți în administrația locală și cea județeană, astfel că vă doresc foarte mult succes”.
„Organizația de tineret reprezintă, în acest moment, o forță politică în cadrul PSD Neamț. Eu mă laud acum cu tot ce ați făcut voi în teritoriu, pentru că nu poți vorbi de o organizație județeană, dacă nu ai structuri locale bine definite. Aici este munca voastră. În campaniile electorale am demonstrat că nu mai suntem simpli distribuitori de materiale electorale, ci am ajutat și candidații să eleboreze strategii politice. Cea mai grea misiune a unui președinte este să strângă oameni în jurul său. Cel mai greu este să faci o echipă. Vom continua să construim, dacă veți considera că pot să vă reprezint”, a spus Adrian Bourceanu.
„Sun onorat să particip astăzi la această conferință. Se vede că organizația TSD Neamț este condusă de un președinte puternic. Sunt foarte mulțumit de activitatea lui Adrian Bourceanu, atât în cadrul partidului, cât și în Consiliul Județean, unde este consilier județean. Am văzut astăzi o competiție adevărată pentru funcția de președinte executiv și mă bucur pentru că asta însemnă că vreți să vă implicați politic”, a declarat Ionel Arsene, președintele PSD Neamț.
„Sunteți niște tineri foarte frumoși. Unii dintre voi ați intrat în partid în ideea de a face o carieră politică. În urmă cu 20 de ani, am intrat și eu în acest partid, ca simplu membru. Și nu m-a obligat nimeni. Am urcat toate scările ierarhiei acestui partid. Aveți puterea și demnitatea să rezistați tentațiilor. Nu v-a obligat nimeni să intrați în acest partid și nimeni n-o să vă oblige să rămâneți, dar nu vă lăsați cumpărați de ziua de mâine, care la unii poate fi mai bogată. Este momentul în care trebuie să promovăm masiv generația voastră. Recunosc, sub acest aspect, am mai greșit. Când pierzi o competiție, cel mai rău lucru este să dezarmezi”, a declarat senatorul Ioan Chelaru. Acesta a propus ca la viitoarele alegeri parlamentare și europarlamentare să fie susținută candidatura unor tineri social democrați nemțeni, iar la consiliile locale municipale să fie câte două nominalizări din rândul tinerilor social democrați.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol