S-au făcut ședințe și anchete vineri 6 ianuarie, la Spitalul Municipal de Urgență Roman, după ce un clip video a fost postat pe mai multe pagini de facebook, în care apărea un bătrân, în baston, ce acuza dureri și care nu părea să fie „băgat în seamă” de niciun cadru medical. De aici și până la un torent de acuze la adresa cadrelor medicale nu a fost decât un singur pas.
După cum se poate vedea și în imaginile de mai jos, bătrânul era filmat de către un pacient sau un aparținător al unui pacient care era așezat pe un scaun din sala de așteptare. Bătrânul părea că nu are unde să se așeze și că nimeni de la Centrul de Primire Urgențe nu i-a oferit asistență medicală sau un scaun cu rotile.
Ca în cele mai multe dintre cazuri, adevărul este undeva la mijloc. Ziarul de Roman a fost cel care a luat legătura cu reprezentanții spitalului și a cerut un punct de vedere oficial despre modul în care sunt și trebuie să fie tratați pacienții. În jurul prânzului, medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului Roman, a venit cu precizări legate de acest caz:
„Este vorba despre un pacient de 84 de ani, din comuna Ion Creangă, un pacient cronic, cu retenție urinară acută, care, în lipsa unui tratament de specialitate din partea unui urolog și din cauza infecțiilor urinare, are nevoie de schimbarea sau montarea sondei. În ultimele două luni s-a prezentat la CPU pentru această afecțiune cronică de 16 ori, în aproape toate cazurile solicitând ambulanța pentru transport. În ziua de vineri, s-a prezentat la ora 11.25, iar la ora 12.20 avea foaia de observație rezolvată. Și pe 5 ianuarie, la ora 8.51 a fost adus de ambulanță. A fost și pe 2 ianuarie, 28, 27 și 26 decembrie… În CPU, vineri, de la 7 dimineața până la 13.30 au fost 42 de pacienți, din care unul cu stop cardio-respirator pentru care a fost nevoie de asistența cadrelor medicale timp de o oră. Managerul spitalului, doctor Maria Andrici, a dispus vizionarea imaginilor video din CPU și a declanșat o anchetă internă pentru a se vedea dacă s-au respectat timpii de așteptare, acest pacient nefiind considerat o urgență de tip cod galben sau roșu”.
Vineri seară, la Spitalul Roman a fost convocat și Comitetul Director pentru a analiza situația. Rezultatele anchetei se vor face cunoscute în perioada imediat următoare. Și primarul Lucian Micu a cerut reprezentanților spitalului să se ia măsuri astfel încât pacienții să fie tratați corespunzător: „După cum știți, și în trecut ați mai avut probleme asemănătoare la spital. A crescut mult calitatea serviciilor, dar este păcat să avem sincope în desfășurarea actului medical”.
Comentarii
imi place chestia asta,cod galben.Dar suflet nu avem?
Domnule Danut. Avem toti suflet. Dar va invit sa aveti suflet acolo la urgente nu aici pe pagina de web ziarulderoman.ro. Trebuie sa va faceti medic sa stati o zi la urgente si mai apoi sa scrieti despre suflet. Trebuie sa acceptati constient si cerebral faptul ca si sufletele asteapta la rand. Exista o anumita ordine iar ordinea este aceasta : ” ne nastem pe rand si murim pe sarite ” . Personalul de la urgente nu se poate implica decat in sectiunea ” murim pe sarite ” Sunt cativa oameni foarte competenti si sute de cazuri pe zi ! Pe care sa-i consulti primii ? Daca ai folosii sufletul ai innebuni si psihic. In acest context a aparut o ierarhizare a urgentelor exemplificata prin cosuri de culoare colaborate cu gravitatea omului aflat in suferinta. Acest cod, prevede ca stopul cardio respectiv are culoarea rosie si trebuie tratat inaintea unei vezici urinare umplute cu urina pana da sa crape…Cam asa sta situatia… Nu tot o mai dati cu sufletul…La UPU nu va primesc preotii…Lumea asta este facuta pentru a ne pregati sufletele pentru urmatoarea lumea. Acolo vor fi judecate sufletele doctorilor de la urgenta. Si pana la urma chair dumneavoastra afirmati ca va place chestia cu cod galben…
Ulise,n-ai vrea sa fii sotul meu?dai afară de atâta istetime și viclenie
Daca esti de acord draga Penelopa am doar o conditie : semnarea unui accord prenuptial. Trebuie musai sa nu fi virgina…. Nu as putea indura atat de multa fericire si noroc in calea mea !
ULISE TOT RATACIT AI RAMAS BA? ASA SI MERITI DUPA CE MIZERII SCOTI DIN TARTACUTA…
INSTITUTIILE APARTINATOARE DE PRIMARIA ROMAN FAC LEGEA PROPRIE IN ORASUL LUI POST DLLEO – NU MAI EXISTA UMANISM PROFESIONALIM CI DOAR INTERESE VICLENII DISPRET FATA DE CETATENI
ASTA DA MOSTRA DE CAPITALISM LIPSIT DE ULTIMA FARAMA DE UMANITATE – DUPA CUM I-A FORMAT ȘEFUL MARII FAMIGLII ROMAȘCANE AȘA ȘI POLITRUCII DIN SUBORDINE ȘI APLAUDACII SE COMPORTA – CU NESIMTIRE VICLENIE TUPEU OBRAZNICIE ȘI SCÂRBĂ
ASTA DA MOȘTENIRE ,,LIBERALĂ,,
Esti foarte mic ” marele” ! Ce treaba si ce amestec are acest DLLEO cu ordinea in care se rezolva urgentele medicale la CPU Roman ? Stimate domn , observ ca va trec prin minte cuvinte pe care le amestecati iar rezultatul este al unui scelerat ofuscat. ” Capitalism lipsit de ultima farama de umanitate ” si ” seful marii famiglii romascane ” ( famiglii ? ) sau ” politrucii din subordine ” ! Va rog sa explicati ce amestec are politica si acest DLLEO cu servicul CPU Roman ! Detaliati va rugam cum poate influenta politica ordinea in care se primesc urgentele ! Toata stima pentru ” ginditorul ” care isi expune aici nemultumirea cu privire la servicul de urgente argumentand ca viata copilului domniei sale ar fi fost pusa in pericol.
Dar tot nu observ cum poate influenta Primaria sau politica Primariei Roman sau primarul mecanismul de solutionare a urgentelor medicale ! Micul ” marele ” este un postac , contra unui anumit DLLeo , care prezinta stari de confuzie mentala . Un postac plin de ura pentru orice care foloseste jigniri fara temei si da dovada de lipsa de bun simt ! Nu este necesar sa scrieti comentarii folosind majuscule ! Eu va cred pe cuvant ca va trec prin minte tot felul de …. Nu ar strica insa sa va treaca prin minte si ceva mult mai bun si eficient ! Ceva mult mai constructiv ! Ceva ce ne-ar scuti pe noi cititorii de comportamentul dumneavoastra…De pilda , ce parere aveti daca v-ar trece prin minte un..un glonte ?! A ?
Esti foarte mic ” marele” ! Ce treaba si ce amestec are acest DLLEO cu ordinea in care se rezolva urgentele medicale la CPU Roman ? Stimate domn , observ ca va trec prin minte cuvinte pe care le amestecati iar rezultatul este al unui scelerat ofuscat. ” Capitalism lipsit de ultima farama de umanitate ” si ” seful marii famiglii romascane ” ( famiglii ? ) sau ” politrucii din subordine ” ! Va rog sa explicati ce amestec are politica si acest DLLEO cu servicul CPU Roman ! Detaliati va rugam cum poate influenta politica ordinea in care se primesc urgentele ! Toata stima pentru ” ginditorul ” care isi expune aici nemultumirea cu privire la servicul de urgente argumentand ca viata copilului domniei sale ar fi fost pusa in pericol.
Dar tot nu observ cum poate influenta Primaria sau politica Primariei Roman sau primarul mecanismul de solutionare a urgentelor medicale ! Micul ” marele ” este un postac , contra unui anumit DLLeo , care prezinta stari de confuzie mentala . Un postac plin de ura pentru orice care foloseste jigniri fara temei si da dovada de lipsa de bun simt ! Nu este necesar sa scrieti comentarii folosind majuscule ! Eu va cred pe cuvant ca va trec prin minte tot felul de …. Nu ar strica insa sa va treaca prin minte si ceva mult mai bun si eficient ! Ceva mult mai constructiv ! Ceva ce ne-ar scuti pe noi cititorii de comportamentul dumneavoastra…De pilda , ce parere aveti daca v-ar trece prin minte un..
Chiar esti mare dle , ai mare dreptate , mie dl fost primar leoreanu mi-a spus ca asociatia de proprietari nu tine de primarie
cei de la urgenta Roman au un comportament de satrapi,sunt niste namile acolo care nu stiu meserie iar suflet nu mai vorbim,locul lor ar fi la abator,eram sa mi pierd copilu din cauza unei nemernic care lucreaza la urgenta.
lasati ca o sa vina marea mostenire de hoti PSD care de cand sint ei nu au facut nimic in ROMAN si in moldova unde stiu sigur ca au multi fraeri si tot ii alegsi atunci cei ca MARELE O SA RAMINA IAR DE PROSTI CA NU S-A FACUT NIMIC IN ROMAN.asa ca marea familie romascana asteapta de la PSD-ISTI SA FACA SI EI CEVA IN ROMAN,macar sa se roage de consiliul judetean sa dea banii ptr aparatul de la spitalul ROMAN.mult succes si multa M…psd-isti
Rusine sa-ti fie!Dar ce au facut PDListii lui Basescu,?ce au facut Liberalii si Tehnocratii lui Iohannis de doi ani incoace ptr.Roman,nimic sa fim seriosi,aici in actul medical nu este vorba de politic,ci de deontologie medicala,de educatie,de bunul simt,de pregatirea profesionala,de mila si compasiune ptr.omul bolnav,de respectarea juramantului lui Hipocrate.
in medicina ,nu trebuie sa existe politica ,ci stiinta si constiinta punct,asta nu intelege nu esti tu capabil sa intelegi draga cetatean.
cei de la urgenta Roman au un comportament de satrapi,lucreaza niste namile , departe de a fi infermieri,de suflet nu mai vorbim,locul lor ar fi la abator,eram sa mi pierd copilul din cauza uni asemenea nemernic.
1. Penelopo, ia fa-te sora si treci la ,,pansat”, nu la ,,postat” !!
2. Ba ,,litere mari” daca tot nu-ti place ,,mostra de capitalism” dute-n… apoi (in socialism!), da’ cu… ,,tupeu” (ca tot ai ptea mult!), cu … ,,nesimtirea” caracteristica… ,,obraznicilor” (ca deja ne e…,,scarba” – de tine) Ba !
Cazul e real – s-a mai scris , s-a mai sesizat despre nenorocirile din spitalul Roman , nu s-a luat nici o masura – se face economie de bani pierzandu-se vieti , mai mult zilnic poti gasi cazuri similare in acest spital de pilosi si incompetenti. Anul trecut un om care suferea de infarct a fost lasat 6 ore in asteptare si a murit – la urgenta bine inteles – filmarea este la rom tv – tot anul trecut un nene pe nume Alexandru la fel a fost lasat sa moara in chinuri pentru ca era singur fara apartinatori . Cred ca toti managerii trebuiesc dati afara si verificati toti cei 860 de angajati ai spitalului – cine merita sa ramana cine nu afara .
Domnilor ” marele ” si domnului ” Vasile ”
Imi pare azi strabuna Romanie
Mai trista decat mi-a parut vreodata;
Nu in munti,paduri si-n rauri,
Ci in drumul strabatut de gloata.
Vad fiinte atat de goale-n suflet,
Si o nebunie fara capatai;
Fiinte care si-au pierdut busola,
Si drumul sacru catre Cel dintai.
O,Parinte,astazi ma rog tie:
Nu-mi lasa neamul si tot ce am iubit
Sa fie napadit de intuneric
Si de pacat sa fie acoperit !
O,confrati de tara si de suflet,
Las in urma mea aceste ganduri
Si ma intorc la casa mea din Ceruri,
Profund contaminati de-a voastre simturi.
Rabdarea,umilinta si iubirea,
Jertfa si modelul lui Christos,
Voi toate stiti sa le-mpliniiti in vorbe,
Si-n fapte toate le-mpliniti pe dos.
Satana insusi s-a scarbit de voi,
Ca-n orice clipa ar parasi terestrul;
El nu mai are lectii sa va dea
De mult elevul si-a -ntrecut maestrul.
Va dati in piept cu prorociri de-o clipa,
Ca in curand veti fi Ierusalim…
Cu credinta strabuna facuta parcele,
Putem acelasi tel sa-l implinim ?
Prin gandurile voastre voi chemati durerea,
Prin faptele voastre voi chemati urgia,
Pana veti pricepe ca-n inimele toate
Unicul-Supremul si-a trimis solia.
Caci nu de voi depinde mersul inainte,
Ci de legi eterne si prestabilite,
Care leaga vesnic Cerul cu pamantul
Si bat la poarta constiintei adormite.
Zadarnic imi aduceti cantece de slava,
Zadarnic puneti flori pe recea mea statuie,
Cand tot ce-a fost mai Scump si mai Sublim in Ceruri
Mai sade printre voi,pe lemn,batut in cuie.
Lui sa-i aduceti slava ,cinste si marire,
Caci va veni curand,ca Rege si ca Domn;
Trambitele Sale sunt astazi printre voi
Dar nu v-ajung sa va treziti din somn.
Copil am fost al Romaniei,
Al cerului copil azi sunt,
Nu v-am uitat si-am coborat
De dragul vostru pe pamant.
N-a fost usor ca sa sosesc,
O zi sa fiu iar printre voi,
Trebuind s-mbrac o haina
Din diamant si din noroi
Doresc sa creasca-n Romania
Credinta-n Tatal si iubirea,
Doi stalpi puternici todeauna
Ca sa prospere omenirea
va invit pe toti sa va aduceti de un film cu DENZEL WASHINGTON,in care pune lantul pe upu pentru copilul sau deoarece spitalul nu avea fonduri sa efectueze un transplant,asa cum a subliniat si ,,marele”,asta este sistemul capitalist cu tente americane si occidentale !!!
,la cate fonduri se colecteaza de la toti pentru sanatate ar trebuii sa mearga toate unse,si personal calificat si amabil si dotari si nu iau aparare cadrelor medicale caci nu la ei se afla cauza ei sunt efectul,cauzele trebuie cautate la politicieni in primul rand si apoi la cei ce cheltuie si dirijeaza aceste fonduri la aceste nivele au loc ,,manevrele „,acestia sunt autorii morali si responsabilii de umilintele si crimele prin ,,mal praxis”
asta se intampla din cauza sistemului prost conceput bazat pe interes de grup,acest pacient putea fi rezolvat f f f f simplu de catre medicul de familie,tratat cu antibiotice ,schimbat sonda uretrovezicala de cate ori e nevoie,supraveghere pana la consult urologie,dar daca unii se bat cu pumnul in piept ca rezolva ei tot ,acum sa explice,omul are o infectie tract urinar,ce duce la obstructia sondei ,cine sa o trateze?primarul?asistenta de dispensar?medicul de familie este datorsa faca asta ,mai ales ca e om batran,greu deplasabil,nu am vazut nici un post scos la concurs medic de familie,cei care sunt preiau liste pe bani ,ilegal nimeni nu vede nu aude,totul este politica,medici umiliti de politicieni cu 8 clase,si salarii grase ,mai rau ca pe timpul inchizitiei.
e
citesc pe aici si vad mostre de prostie iesite democratic din gatlejuri la dalde ulise mosu lica care in lipsa de argumente incep sa jigneasca iar unu ca geo crede ca lumea e impartita doar in pesedisti si liberali… vai de capu vostru… iar ulise se crede si rapsod, ce poate face democratia din mintea unui prost
Versurile sunt ale renumitului Eminescu Mihai , bouleana ! Nu sunt un rapsod !