Sfinții români mărturisitori din secolul al XX-lea, evocați în Parohia Vad

HomeReligie

Sfinții români mărturisitori din secolul al XX-lea, evocați în Parohia Vad

În această perioadă, tinerii grupului catehetic din Parohia Vad – Iucșa, coordonați de părintele Cristinel Capraru, au organizat mai multe activități în cadrul proiectului „Tinerii – trăitori ai credinței în Dumnezeu prin cuvânt și faptă”. Activitățile au fost dedicate Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri, ediția a XVII-a”, organizat de Patriarhia Română.

Scopul principal al manifestărilor culturale și educaționale a fost acela de a evoca momentele importante din viața Bisericii Ortodoxe Române, celebrate în acest an împlinirea a 140 de ani de Autocefalie, Centenarul Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Prin activitățile desfășurate, tinerii grupului catehetic, coordonați de părintele Capraru Cristinel, și-au propus să realizeze materiale pentru a promova principalele evenimente din acest an aniversar, pliante, semne de carte sau iconițe, atât în parohie, cât și în instituțiile de învățământ partenere din Roman, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, Colegiul Tehnic „Petru Poni” și Clubul Copiilor.

În cadrul întâlnirilor desfășurate în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și în așezământul social-filantropic „Părintele Calistrat”, s-au prezentat următoarele cateheze și materiale: „Autocefalie şi Sinodalitate în Biserica Ortodoxă Română”, „Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române” și „Episcopul Melchisedec Ștefănescu – părintele autocefaliei”, „Sfinți proclamați în anul centenar ai Patriarhiei Române”.

„Biserica este spațiul al vindecării și al sfințirii, iar participarea la viața bisericii este comuniune de iubire și viață cu Sfânta Treime, locul unde se zidesc suflete. Activitățile desfășurate în acest an, în cadrul concursului catehetic, au reușit să implice un număr mare de tineri din parohia noastră și din școlile partenere, alături de tinerii din Parohia Crăiești, coordonați de preotul Silviu Melenciuc. Mulțumesc în mod special doamnei profesor Oana Cozma, reprezentanta ISJ Neamț, alăturei de care, în colaborare cu Clubul Copiilor din Roman, prin domnul director, profesor Ilie Boloca, elevii au realizat un banner de 10 metri pătrați cu stema Patriarhiei Române. Toate aceste întâlniri au fost cu totul speciale, dedicate prieteniei și dragostei prin sfinți pentru Hristos și Biserică. Au fost întâlniri rodnice, s-au legat prietenii noi, având ca fundament credința în Hristos și conștientizarea rolului fiecăruia în viața parohiei și a Bisericii. Vom desfășura și alte întâlniri în luna martie, pentru a marca așa cum se cuvine acest an, cu semnificații multiple pentru Biserica noastră strămoșească”, a declarat părintele Cristinel Capraru.