Activitatea în Primăria Roman este mulţumitoare, dar mereu este loc de mai bine. Aceasta este concluzia trasă de şeful administraţiei locale, în urma rezultatelor unor chestionare completate de cei care s-au adresat instituţiei în ultimul an. Chestionarul de satisfacţie a cetăţenilor în relaţia cu funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Roman a fost lansat la începutul anului 2015. Timp de un an, sute de cetăţeni au răspuns la întrebările din chestionar, fără a fi nevoiţi să-şi decline identitatea.
„Rezultatele sunt mulţumitoare, dar întotdeauna este loc de mai bine. Mulţi cetăţeni aproape confundă primarul cu funcţionarii din primărie şi e posibil ca rezultatele să fie influenţate de acest mod de a privi lucrurile. Dacă o persoană este pro-primar, va aprecia pozitiv activitatea din primărie, iar dacă nu simpatizează primarul, va fi un răspuns rezervat sau, chiar, împotrivă. Per total, rezultatele arată o apreciere pozitivă a activităţii din primărie, cei chestionaţi susţinând, în proporţie de 65-70%, că sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de activitatea din instituţie”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Șeful administraţiei locale a adăugat că, atât cât i-a permis legea, a încercat să ofere avantaje oamenilor ce lucrează în cadrul instituţiei, dar că cere, în schimb, corectitudine.
„La 1 ianuarie 2016, salariul unui angajat din Primărie este cu aproximativ 40% mai mare faţă de salariul de la 1 ianuarie 2015. Este o reabilitare, din punct de vedere material, a angajaţilor Primăriei, a celor care sunt în slujba cetăţeanului. La rândul meu, le-am solicitat să aibă o deschidere mai mare, să fie mult mai permisivi în relaţia cu cetăţeanul, să fie mult mai prietenoşi. Primăria trebuie să fie instituţia cu activităţile cele mai benefice pentru cetăţeni, cea mai reprezentativă. Dacă eu, ca lider, am făcut tot ce este omeneşte şi legal posibil pentru ca ei să se simtă mai confortabil din punct de vedere al salarizării, atunci am rugat ca şi cetăţenii să se simtă cât mai confortabil din punct de vedere al atitudinii, al conlucrării, al rezolvării problemelor pe care le au cetăţenii. Iar în limitele legii să găsim soluţiile cele mai bune pentru a fi în sprijinul cetăţenilor”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu.
Comentarii