Acțiuni ale jandarmilor pentru prevenirea absenteismului școlar

HomeActualitate

Acțiuni ale jandarmilor pentru prevenirea absenteismului școlar

Joi, 23 ianuarie, jandarmii nemțeni au desfășurat o acțiune în zona instituțiilor de învățământ aflate în responsabilitate, din municipiile Piatra Neamț și Roman, având ca obiectiv prevenirea absenteismului școlar, a consumului de tutun și băuturi alcoolice, a traficului și consumului de substanțe interzise în rândul elevilor, precum și asigurarea unui climat de siguranță în zona unităților școlare, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț.

Au fost verificate 54 de persoane în bazele de date, dintre care șapte elevi au fost depistați absentând de la cursuri. Aceștia au fost ulterior însoțiți la instituțiile de învățământ. De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, sub formă de avertismente scrise, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii 61/1991, faptele fiind constatate în proximitatea instituțiilor școlare.

În timpul acțiunii, jandarmii nemțeni au desfășurat și o serie de activități preventive la societățile comerciale din apropierea instituțiilor de învățământ, cu scopul de a conștientiza consecințele săvârșirii unor fapte antisociale, conform Legii 61/1991. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, atât independent, cât și alături de partenerii instituționali cu atribuții în domeniul siguranței școlare, pentru a preveni și descuraja săvârșirea faptelor antisociale în rândul elevilor”, a precizat plutonier Ana Maria Gafița, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț.

 

 

Foto: IJJ Neamț