HomeSocial

Accidentați pe trecerea pentru pietoni

Două accidente de circulație aproape identice au avut loc în Sîmbăta Mare, în Roman, în ambele cazuri victimele fiind pietoni care traversau strada în mod regulamentar. Al treilea accident, care a respectat același tipar, a avut loc în prima zi de Paște.

 

 

În ziua de 14 aprilie, în jurul orei 12.40, o tînără a fost accidentată grav pe bulevardul Roman Mușat din Roman. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Constantin G., de 23 de ani, din Roman, conducea un autoturism, a surprins-o și accidentat-o grav pe Ramona M., de 27 de ani, din Roman, care se angajase în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție. Pietonul a suferit o fractură la nivelul coccisului, un traumatism cranio-cerebral și un traumatism coloană cervicală.

În aceeași zi, în jurul orei 20.30, tot pe bulevardul Roman Mușat s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea ușoară a unei persoane. Din primele cercetării efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Gabriel B., de 44 de ani, din Roman, conducea un autoturism, la intersecția cu strada Aprodu Arbore, a surprins și accidentat ușor pietonul Ioan G., de 44 de ani, din Roman, care se angajase regulamentar în traversarea drumului, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Pietonul a suferit o contuzie dorsalo-lombară.

În ziua de 15 aprilie, în jurul orei 13.45, pe bulevardul Roman Mușat, la intersecția cu strada Aprodu Arbore, din Roman, un nou accident rutier s-a produs în condiții similare. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Andrei T., de 22 de ani, din comuna Horia, conducea un autoturism, pe banda de lîngă axul drumului, la intersecția cu strada Aprodu Arbore, a surprins și accidentat grav pietonul Ancuța C., de 28 de ani, din Roman, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Pietonul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut cu pierderea cunoștinței, traumatism vertebral medular cervical amielic, hematom epicranian occipital drept, contuzie forte genunchi stîng și contuzie toracico-abdominală.

În toate cele trei cazuri, cercetările sînt continuate de Poliția municipiului Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0