O femeie din Roman a ajuns, duminică, la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, după ce a fost victima unui accident rutier. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 10.45. Victima traversa strada pe o trecere pentru pietoni de pe bulevardul Roman Muşat, trecere care face legătura între zona Spitalului Vechi şi strada Aprodu Arbore. Conducătorul auto, un bărbat de aproximativ 50 de ani, din comuna Horia, nu ar fi văzut pietonul, din cauza condiţiilor meteo. În urma impactului, femeia s-a lovit cu capul de parbrizul maşinii. Pentru efectuarea cercetărilor, poliţiştii rutieri au blocat traficul pe un sens de mers al bulevardului Roman Muşat, pentru mai multe zeci de minute.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol