Duminică, 22 septembrie, în jurul orelor 15:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Progresului din localitatea Săbăoani. Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în timp ce o tânără, în vârstă de 19 de ani, conducea un autoturism pe strada Progresului, din localitatea Săbăoani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, ar fi surprins și accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
„Ulterior, tânăra ar fi părăsit locul accidentului, fiind depistată și identificată de polițiști, în localitatea Săbăoani. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului, o femeie în vârstă de 80 de ani, din Săbăoani, care a fost transportată la o unitate medicală. Tânăra, din municipiul Roman, a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Comentarii