Marți, 22 septembrie, la ora 18:44, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați, prin 112, despre producerea unui accident rutier pe strada Ștefan cel Mare din Roman, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Conform IPJ Neamț, din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Gorj, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, având direcția de mers către localitatea Traian, ajungând în apropiere de intersecția semaforizată cu bulevardul Nicolae Bălcescu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din Roman, ce se deplasa în fața sa.
„În urma coliziunii a rezultat avarierea celor două autovehicule și vătămarea corporală a bărbatului de 39 de ani, care a fost transportat la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol